Prea multe suişuri, prăbuşiri, culmi, văi, discuţii, planuri deseori imposibile.
Ca în viaţă.
Actorul Caramitru, genial desigur.
Nu sunt eu acela care să descriu senzaţionalul Hamlet al lui Tocilescu - am fost la 11 spectacole si la zeci de repetiţii.
M-am uitat pe caietul meu de citate... sunt unele care spun mai mult decât aş putea să amintesc eu.
"Dragostea nu moare niciodată de moarte naturală. Ea moare pentru că nu ştim cum să îi refacem sursa. Ea moare din cauza orbirii, a erorilor şi a trădărilor. Moare de boală şi de răni; moare de oboseală, de ofiliri, de păruiri." (Anais Nin)
"Moartea unei persoane dragi este un lucru curios. Ştim cu toţii că timpul nostru în această lume este limitat şi că, în cele din urmă, toţi vom sfârşi sub un cearşaf, fără să ne mai trezim vreodată. Şi totuşi, este întotdeauna o surpriză atunci când se întâmplă cuiva pe care îl cunoaştem. Este ca şi cum ai urca scările spre dormitor pe întuneric şi ai crede că mai este o treaptă în plus, una mai mult decât este. Piciorul îţi cade în jos, prin aer, şi există un moment bolnăvicios de surpriză întunecată în timp ce încerci să reajustezi modul în care ai gândit lucrurile." (Lemony Snicket, Horseradish)
"A fi sau a nu fi: aceasta este întrebarea:
Dacă e mai nobil în minte să suferi
Săgeţile şi săgeţile norocului,
Sau să te înarmezi împotriva unei mări de necazuri,
şi să le pui capăt prin opoziţie? Să mori: să dormi;
Nu mai mult; şi prin somn să spunem că am terminat.
Durerea inimii şi miile de şocuri naturale.
Pe care carnea le are, e o desăvârşire.
De dorit cu devotament. Să mori, să dormi;
Să dormi, poate să visezi, iată, asta e problema;
Pentru că în somnul morţii, ce vise pot veni.
După ce vom fi scăpat de acest trup muritor,
Trebuie să ne dea de gândit: iată respectul.
Care face calamitate din viaţa atât de lungă;
Căci cine ar vrea să suporte biciurile şi dispreţurile timpului,
Nedreptatea asupritorului, batjocura omului mândru,
Durerile iubirii dispreţuite, întârzierea legii,
Insolenţa funcţiei şi dispreţurile.
Pe care meritul răbdător al nevrednicului îl ia,
Când el însuşi şi-ar putea face liniştea
Cu un simplu baston? Cine ar vrea să suporte,
Să se chinuie şi să transpire sub o viaţă obositoare,
Dar că spaima de ceva după moarte,
De ţara nedescoperită, de la a cărei graniţă...
Nici un călător nu se mai întoarce, să nu-şi dea seama de voinţa
Şi ne face să suportăm mai degrabă relele pe care le avem
Decât să zburăm spre altele pe care nu le cunoaştem?
Astfel conştiinţa ne face pe toţi laşi;
Şi astfel, nuanţa nativă a hotărârii
E înăbuşită de paloarea gândului,
Şi-ntreprinderile de mare însemnătate şi importanţă
Cu acest gând îşi rătăcesc curenţii,
Şi-şi pierd numele de acţiune... Îndură-te acum!
Frumoasa Ofelia! Nimfă, în rugăciunile tale.
Să-ţi aminteşti toate păcatele mele!"
(William Shakespeare, Hamlet)
Printre nori există cu siguranţă o scenă.
Acolo ne vom reîntâlni cu siguranţă, şi poate măcar atunci să reuşesc să fac nişte fotografii mai bune, Pino.
