foc, mătase, constelații, perne din Arab majlis & dolce farniente
Ne place să visăm.
Eu mâzgălesc și scriu, iar ea pictează de-a binelea.
Mi-am spus că trebuie să fie un joc interesant să downloadăm din concluziile noastre de azi, experiențe bizare și bogate, multe straturi hrănite de influențele absorbite de noi.
Și oare câte au să mai vină, și cum vor arăta ele?
Creionăm un spațiu ideal, fiecare pe limba ei.
Mitologie greacă și cultura mării și a pietrei ea, dragoste de atmosfera otomană eu, Bucureștiul cu parfumul de răsfăț și trândăveală de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și mai nou rafinamentele din Orientul Mijlociu care ne-au sucit mințile amândurora în cel mai intens și paradoxal chip: focul din deșert, pernele din majlis-ul Arab, covoarele, parfumul de bakhoor ars și tempo-ul de răsfăț irezistibil.
Sya este hiperinteresantă pentru că dincolo de făptura ei excentrică reunește legături rare, și foarte dragi mie: este o grecoaică blondă, căsătorită cu un român interesant devenit mai mult grec, ea a studiat arhitectura în București la Ion Mincu, el a studiat arhitectura mai mult în Grecia, toți vorbesc bine românește, fiul lor frumos și genial, Mihalis, născut în Grecia și crescut mai mult în Orientul Mijlociu, Doha, vorbește românește și el.
Nu puteam să întâlnesc o combinație mai sofisticată decât aceasta.
E un dar pe care l-am primit în deșert, fix pe limba mea.
Și la toate astea se mai adaugă câte ceva din călătoriile noastre, Sya iubește New-York ul, cu elitismul și viața cea mai cosmopolită pe lume, eu am adorat locuirea din Regatul Bhutan. Suma reprezentărilor noastre mă fascinează prin contraste.
Ne hrănim din ele. Cu cât mai opuse și excentrice, cu atât mai bine.
Acum sunt în căutare de senzorial, așa că voi compune ceva într-o cheie de dolce farniente.
Dacă intri în camera mea de zi vei experimenta asta. O încăpere despre contemplație și arareori conversație.
Un volum generos, un salon semi-circular, foarte mare și gol, ferestre imense, coloane înaltissime, o pardoseală de parquet a l'anglaise, un cuib de mătase a la majlis-ul Arab cu perne chiar în mijloc, un covor exoticissime, și un mare foc spre ferestre, cu un singur object of art - vătraiul.
Și pentru că îmi place mereu să inovez, să iau din culturi doar picăturile care mă interesează, vreau să mă joc cu o interpretare foarte personală.
Alegerile mele nu vor respecta tradiția în nimic. E doar rețeta mea.
Parchetul a l'anglaise și majlis-ul Arab nu s-au întâlnit încă niciodată.
Dar în accepțiunea mea e o combinație perfectă.
Și nici pernele din majlis nu au cunoscut niciodată mătasea verde fluo cu care mi-ar plăcea mie să le îmbrac.
E un efect de loft contemporan în Manhattan, doar că în locul unei lucrări imense de artă contemporană funky eu mă tolănesc direct pe ea.
Nu e mod mai bun să mângâi timpul decât stând în contemplație între cer și foc pe niște perne bune.
Orice altceva pare un unnecessary action.
Și stau cu fața spre sud, soarele defilează de la stânga la dreapta, de la est la vest, în spatele meu e nordul.
Pe ferestre văd numai cerul, păsările și copacii, nu am vecini, iar în casă singurul zgomot pe placul meu îl face focul.