Picioarele îi sunt încă în sandale, dar umerii îi sunt acoperiţi de un pulover gros. Merge atât de repede încât abia mai răsuflă. Are senzaţia că cineva o urmăreşte şi se tot uită înapoi. Nu e nimeni. Deodată, se opreşte brusc în faţa unei clădiri cu geamuri oglindă. Pentru o secundă, nu se recunoaşte. Dar firele albe din vârful capului o dau de gol. Apoi râde. Realizează că s-a grăbit degeaba. Vara s-a dus, iar timpul se ţine în continuare după ea. Se mai priveşte încă o dată şi pleacă. Încet.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).