Nu mai ştiu dacă am înţeles-o de la început cât de cât... dar timpul a trecut şi cu siguranţă aş găsi şi acum acolo lucruri nevăzute în decursul timpului.
Nu cred că mai trebuie să aduc aminte acum firul poveştii - un pilot aterizează în deşert şi face acolo cunoştinţă cu "micul prinţ" - o apariţie formidabilă, o fiinţă pură şi mereu iscoditoare...
Ei, acum la bătrâneţe, descoperind de o vreme că în fotografie poţi să faci dintr-o imagine clasică o mică planetă, sau un univers văzut printr-o bilă de cristal, mi-am adus aminte de câteva citate pe care le ştiam pe de rost.
Despre floarea de pe planeta lui:
"- Nu trebuia să-mi pun mintea cu ea - mi-a mărturisit el într-o zi. Nu trebuie să-ţi pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le priveşti şi să le miroşi. Floarea mea înmiresma planeta, însă eu n-am ştiut să mă bucur de lucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele, care m-a necăjit atât de mult, ar fi trebuit să mă înduioşeze...
Mi-a mai mărturisit:
- N-am fost în stare să pricep nimic! Trebuia să o judec după fapte, nu după vorbe. Mireasma ei mă îmbăta şi mă însenina. N-ar fi trebuit să fug de acasă niciodată! Trebuia ca dincolo de bietele ei şiretlicuri, să-i ghicesc duioşia. Florile sunt atât de ciudate, dar eram prea mic ca să ştiu cum s-o iubesc."
A plecat apoi micul prinţ să descopere alte universuri... alte planete...
A dat peste un rege, care putea orice:
"- Aş vrea să văd un asfinţit de soare... Fă-mi această plăcere... Porunceşte soarelui să asfinţească...
- Dacă eu i-aş porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, şi dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu?
- Măria ta, zise cu hotărâre micul prinţ.
- Întocmai. Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, spuse mai departe regele. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe raţiune. Dacă-i porunceşti poporului tău să se azvârle în mare, el se va răzvrăti. Am dreptul de a cere supunere, pentru că poruncile mele sunt înţelepte.
- Şi asfinţitul meu de soare? îi aminti micul prinţ care, atunci când punea o întrebare, nu uita niciodată de ea.
- Vei avea şi-un asfinţit de soare. Voi da această poruncă. Dar cunoscând legile ocârmuirii, voi aştepta până când împrejurările vor fi prielnice.
- Şi asta cam când va fi? vru să afle micul prinţ.
- Hm! Hm! răspunse regele, care începu să caute într-un calendar gros. Hm! Va fi pe la... pe la... va fi astă-seară, pe la ora şapte şi patruzeci de minute! Şi vei vedea cât sunt de ascultat!"
Ei, şi ajunge micul prinţ pe Pământ.
"De pe un munte ca ăsta de înalt, îşi zise el atunci, am să văd dintr-o privire toată planeta şi pe toţi oamenii. Însă nu zări decât colţuri de stâncă, foarte ascuţite.
- Bună ziua, zise micul prinţ oarecum la întâmplare.
- Bună ziua... Bună ziua... Bună ziua... răspunse ecoul.
- Cine sunteţi voi? zise micul prinţ.
- Cine sunteţi voi... Cine sunteţi voi... Cine sunteţi voi... răspunse ecoul.
- Fiţi prietenii mei, sunt singur, zise el.
- Sunt singur... sunt singur... sunt singur... răspunse ecoul.
Ce planetă caraghioasă! se gândi el atunci. Numai uscăciune, numai piatră colţuroasă, numai sare. Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decât să-ngâne ceea ce le spui... Acasă, eu am o floare: vorbea întotdeauna ea întâi..."
Ooof... mai bine citiţi cartea.
Este formidabilă.
Sau nu.
Ca şi cei de pe planetele vizitate de micul prinţ, vor fi mulţi care vor fi pe altă lungime de undă.
Alţii însă vor iubi nespus reîntâlnirea.
O găsiţi aici. Sau la librării.
