15.09.2021
Păşeam pe stradă transpirat, strângând în pumn iubirea. Luni de zile mă frământasem însă atunci eram sigur. Odată cu asfinţitul i-am bătut la uşă. A deschis şi am încremenit. Aşa o spaimă nu văzusem nici în faţa morţii. S-a uitat la pumn, m-a privit ca o căprioară în faţa lupului şi am ştiut că se sfârşise. Îl vedea în mine pe celălalt, de care fugise. Uşa s-a închis înainte de a-i arăta ce am în palmă şi de a o întreba dacă vrea să fie soţia mea. Şi totul fiindcă nu-mi ajunseseră banii şi de cutiuţă.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus