Blackie
Este un câine bolnav. Lui Blackie îi plac cremvuştii pe care i-a mâncat acum cinci ani din mâna unei fetiţe blonde miloase bune. Lui Blackie îi plac fetiţele blonde miloase bune. Dacă ar fi fost om, Blackie ar fi fost pedofil, dar aşa, Blackie este numai un câine bolnav care visează un Rai plin de cremvuşti din mâna lui Dumnezeu care este o fetiţă blondă miloasă bună. Ham.
O fată ca un sentiment
S-a insinuat în cameră ca nisipul într-o clepsidră, deşi ei nu-i plac comparaţiile. Sunt prea facile, mi-a spus, şi s-a scobit în ureche. Mă tem că nu vrei să bei o cafea cu mine, mi-a zis. Ba da, i-am spus - nu găsisem un răspuns mai inteligent şi nu vroiam s-o supăr, era prima noastră întâlnire. Şi ea a început să mă certe. Era prima noastră întâlnire, şi ea a început să mă certe! De ce ai făcut pipi pe tine în tutungeria în care ai mirosit pentru prima dată atâta tutun la un loc? - mi-a zis. De ce nu te-ai abţinut în faţa acelui puternic orgasmatic fatal miros? - mi-a zis. De ce ai făcut pipi pe tine, chiar dacă afară plouă şi vecina cu care te-ai întâlnit nu şi-a dat seama, pentru că oricum totul era ud, iar tu te-ai întors repede înapoi pentru că ai uitat să iei restul? - mi-a spus. De ce ai uitat să iei restul? - mi-a spus. Gafă după gafă după gafă întreaga ta viaţă se măsoară în nefericiri mai mari sau mai mici, care au toate calitatea universală a unui pişat pe tine - mi-a spus. Ai dreptate, am spus. Şi ea nu mi-a mai spus nimic.
Eu
Poezia pe care am scris-o este aşa:
Love is dead, cânta Natasha
Love este câinele mort al Natashei
Natasha e tristă, Natasha există,
Love a fost câinele mort al Natashei.
Şi mie îmi place!