20.09.2021
Sunt cel mai sincer om pe care îl cunosc. Când eram mic, citeam Micul Prinţ şi voiam să fiu aviator, ca să pot să mă joc printre nori, pe care mi-i închipuiam drept nişte elefanţi. Crescând, am zis că trebuie să ridic ştacheta, să fiu mai îndrăzneţ, aşa că am aspirat să devin astronaut. Păcat că nu îmi prea place matematica. Acum? Îmi doresc să conving ca scriitor. Celebru, bun, dar care scrie doar pentru prieteni. Sunt motivat, pot, dar îmi lipseşte muza. A, gata, ştiu. Îmi reactivez Tinder-ul.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus