03.10.2021
preocupat destul de mult în ultima vreme tema chipului şters, a persoanei fără trăsături, a expresivităţii gesturilor. În perioada pandemiei am făcut o serie de colaje digitale din care am şters chipul personajelor din picturi celebre. Am mutat atenţia dinspre expresia feţei către expresivitatea gesturilor. Cred că în gesturi e o sinceritate pe cu greu o putem ascunde sau falsifica. Iată, tema se repetă şi în continuare mă preocupă.


În aceste fotografii nu e altceva decât un câmp aflat la o oră distanţă de Bucureşti. Totul dă senzaţia de straniu şi de străin, dar de fapt acest loc este la doi paşi de noi.

Am descoperit locul, am creat un costum care să dea impresia de altă fiinţă, am îmbrăcat o bilă în acelaşi material ca să îmblânzesc singurătatea personajului şi am fotografiat lumea care s-a creat.

E aici, sub ochii noştri şi mă bucur să împărtăşesc universul ăsta cu voi. E cât se poate de organic. Nu e nimic stilizat / editat / contrafăcut. E chiar aşa cum a fost.






Seria asta de fotografii nu are, ci este o poveste care pe cât de rece pare, pe atât de umană este. E bizar, dar empatizăm cu personajul altă fiinţă, cu singurătatea şi cu frumuseţea lui şi a lumii pe care o străbate.










1 comentariu

  • similarități?
    Miruna G., 03.10.2021, 19:36

    Cu tot respectul pentru munca fotografului și a modelului, imaginile seamănă mult din punct de vedere conceptual cu niște fotografii realizate de Felicia Simion - https://feliciasimionphotography.com/wp/through-a-land-of-deserts-and-pits/ și https://feliciasimionphotography.com/wp/not-from-here/

Publicitate

Sus