Fawzia va participa la Festivalul SAD (Zile şi Seri de Literatură Ştefan Augustin Doinaş) din 29 septembrie 2021 (mai multe detalii despre festival aici).
Lia Faur: Fawzia, cum este viaţa ta în România? Poţi afirma că de acum este a doua ta casă?
Fawzia Rehejeh: Aş spune că după ce am trăit aici în ultimii şase ani, am terminat studiile universitare şi mi-am întemeiat o familie, România a devenit prima mea casă. Chiar dacă, desigur, din punct de vedere cronologic, România este a doua ţară în care trăiesc. Însă eu prefer să nu fac ierarhii între România şi Siria (sau între Siria şi România). Eu trăiesc simultan în cele două ţări, chiar dacă într-una mai mult teritorial, iar în cealaltă mai mult spiritual, cultural. Ţările nu sunt doar geografie. Ele sunt emoţii, cultură, amintiri.
L.F.: Cum ţi-ai făcut primii prieteni în România? Sunt românii oameni prietenoşi, cum se spune?
F.R.: Românii sunt un popor prietenos şi foarte deschis către interacţiuni sociale cu străinii, cel puţin aceasta este experienţa mea proprie. Cred că eu am beneficiat şi de faptul că oamenii m-au perceput ca o prezenţă "exotică", care nu se încadra în tiparul convenţional al unei arăboaice tinere. Prima prietenie am legat-o atunci când am lucrat într-un magazin de haine second hand în Sibiu. Colegele de la magazin, toate românce, m-au ajutat să mă integrez în colectiv, să reuşesc să comunic cu clienţii, dar şi dincolo de magazin, să cunosc oraşul şi să descopăr oamenii săi. Ospitalitatea este o trăsătură proverbială a românilor, care se simte şi în practica interacţiunii de zi cu zi. Într-adevăr, cei mai mulţi români au o deschidere socială către persoanele străine şi chiar sunt curioşi să te descopere. Eu m-am simţit întotdeauna în largul meu alături de români, chiar dacă a trebuit să mă şi obişnuiesc cu anumite glume, nu tocmai plăcute, mai ales atunci când devin repetitive, referitoare la legătura dintre arabi, musulmani şi terorişti. Însă ospitalitatea şi curiozitatea între persoane nu sunt suficiente, tocmai de aceea am înfiinţat Centrul Cultural Arab din Sibiu, pentru a merge dincolo de acestea şi de a construi un dialog intercultural care să fie bazat pe cunoaştere reciprocă, toleranţă şi respect. Cred că cele două culturi din care fac eu parte - română şi siriană - se întâlnesc inclusiv pe tărâmul ospitalităţii. Arabii, în general, şi sirienii, în special, sunt la rândul lor cunoscuţi pentru generozitate socială şi cultura ospitalităţii.
L.F.: Ţi s-a întâmplat vreodată să fii discriminată?
F.R.: Nu m-am simţit discriminată niciodată în contextele sociale în care m-am aflat, alături de cunoscuţi, la şcoală, la muncă sau în grupul meu de prieteni. Nici în relaţia cu statul român şi instituţiile publice. În schimb, m-am confruntat cu o situaţie cu care s-au întâlnit mulţi alţi arabi veniţi din Orientul Mijlociu: în sistemul bancar din România este extrem de dificil, iar pentru unii chiar imposibil, să îţi deschizi un cont. Mulţi studenţi arabi, dar şi alţi imigranţi, au nevoie de un cont bancar pentru a putea fi înscrişi la facultate sau pentru a depune actele de şedere. În acelaşi timp, cele mai multe bănci refuză să deschidă conturi arabilor pentru că aceştia ar reprezenta un risc în privinţa spălării banilor şi a finanţării terorismului. Inclusiv tatăl meu, care este medic de familie şi lucrează cu statul român a avut probleme mari în a-şi deschide un cont bancar. Un astfel de tratament, de care m-am lovit şi eu, este o formă de discriminare care promovează stereotipul conform căruia toţi arabii sunt potenţial terorişti.
L.F.: Unde îţi petreci vacanţele?
F.R.: România este o ţară cu multe locuri spectaculoase, de la traseele montane până la Delta Dunării şi litoralul Mării Negre. În cei şase ani pe care i-am petrecut în România, am reuşit să descopăr o mare parte a acestei ţări. Am fost fascinată de misterele nedesluşite încă de la Sarmisegetusa. Am avut ocazia să conduc pe Transfăgărăşan, pe un traseu care îţi taie respiraţia. Vacanţele mi le petrec vizitând împrejurimile Sibiului, iar atunci când mă îndepărtez de casă, îmi place să explorez locurile şi oraşele vechi din Transilvania. Când am ocazia, călătoresc şi în străinătate, în ţările din Europa Occidentală. Italia, cu oraşele ei medievale şi stilul de viaţă ultrasociabil, mă cucereşte de fiecare dată când vizitez această ţară.
L.F.: Ce simţi când închizi ochii şi te gândeşti la Siria? Cum trăiesc fetele de acolo?
F.R.: Siria este pentru mine ţara nostalgiei şi a durerii. Este ţara copilăriei fericite şi a unei tinereţi compromise. Este leagănul civilizaţiei care a devenit un teritoriu al terorii. Mi-e greu să mă gândesc la Siria, deşi această ţară este tot timpul prezentă în minte. Atunci când o fac voluntar, prefer să mă gândesc la Siria prin prisma amintirilor plăcute, a bunicilor mei, a prietenilor cu care am crescut. Băieţii, de regulă, au plecat şi sunt acum refugiaţi sau imigranţi în ţările din vestul Europei, însă fetele au rămas şi se confruntă cu dificultăţile traiului de zi cu zi, într-o societate care încearcă să se vindece după traumele războiului, dar care încă sângerează.
L.F.: Cum ţi-ai descrie ţara în trei cuvinte?
F.R.: Siria: doliu, sărăcie, rezistenţă. / România: migraţie, postcomunism, speranţă.
L.F.: Te gândeşti să te întorci în Siria?
F.R.: Siria continuă să fie un loc de referinţă în universul meu geografic. Nu exclud posibilitatea de a mă întoarce în Siria, însă, după experienţa mea din Europa nu cred că mă mai pot vedea locuind acolo pentru tot restul vieţii. Experienţa de emigrant îţi schimbă orizonturile geografice, te face să îţi asumi o identitate între patrii şi să devii un călător al lumii.