Grafica este semnată de Alexandru Neagu
În drumul meu zilnic spre centru trec pe lângă biserică şi aproape de fiecare dată se întâmplă ceva în zona respectivă. În nici un caz lucruri misterioase, nu, mici întâmplări verosimile în banalul lor. Nu vă spun numele bisericii, nu dintr-un motiv anume, ci doar pentru a păstra povestirea la un nivel general, aşa cum sunt convins că ceea ce vă povestesc nu vă este străin, aţi mai auzit sau întâlnit sau văzut scene similare.
În poarta bisericii, trăieşte un cerşetor. Nu am reuşit niciodată să-l conving de mila mea. Generozitatea îmi e faultată de o jenă crispată şi limitată de un set de principii aproape de loc creştine. Sunt convins că nu sunt singurul. Cerşetorului îi oferă bani diverşi trecători cu altfel de principii decât ale mele. Într-o zi, un pensionar. Un pensionar foarte bătrân, arătând mai rău decât cerşetorul şi în mod sigur la fel de sărac. S-a oprit în dreptul lui, s-a proptit în baston şi a lăsat să cadă în cutia ca un ghişeu de bilete spre un paradis al miloşilor o monedă metalică. Apoi a plecat târşindu-şi picioarele încet, foarte încet, poate din pricina bătrâneţii sau poate pentru că acum nu mai avea rost să se grăbească. M-a mişcat gestul lui, dar, trecând pe lângă cutia cerşetorului, nu mică mi-a fost mirarea să constat că în cutie nu se găsea nici un ban, doar un capac metalic, probabil de la o sticlă de bere. Cum ar veni, o evaziune. Sunt sigur că dumnezeul bătrânului e unul miop. Sau, în orice caz, ar trebui să fie.
Într-o altă zi, am văzut următoare scenă. Doi băieţi, fraţi gemeni – erau absolut identici, până şi în amănuntele vestimentare, trecând prin faţa bisericii, au făcut un schimb scurt de priviri. Apoi unul dintre ei a executat trei cruci regulamentare, degetele bine lipite, frunte-buric-umeri. Celălalt nu. Am fost surpins, ştiu că la gemeni totul merge la dublu, mai ales când e vorba de chestiuni atât de adânci. Se poate ca unul să fi fost... şi celălalt nu? Sau poate că cel care se închinase atât de frumos a făcut-o pentru amândoi, el fiind responsabilul cu piosul. Poate că celălalt era sportivul, fiind acela care strigă porcării pe stadion.
Odată a trebuit să intru in biserică pentru a obţine o informaţie de la preot. Pentru că preotul avea mai mulţi muşterii, a trebuit să mă aşez la coadă. În faţa mea, un domn bine la vreo 50 de ani. Foarte curând, îi vine rândul şi îi explică preotului problema lui. Cineva l-a legat cu un blestem. O femeie pe care a părăsit-o de curând. Aşa că acum are anumite probleme. Ce probleme? întreabă preotul candid, deşi scenariul e atât de banal, încât îmi vine greu să cred că nu ştie ce probleme are domnul bine. Fiziologice. Adică? insistă preotul. Părinte, mă jenez. Nu vă jenaţi, Dumnezeu le ştie pe toate, de vreme ce toate sunt lucrarea Lui. Nu mi... mrh... domnul îşi drege vocea, tuşeşte stânjenit, se uită peste umăr... nu mi se mai...eh! Mda.
Preotul îl cheamă mai aproape şi începe să-i murmure ceva, nu aud ce, deşi aş vrea. Foarte curând, bărbatul iese din biserică, afişând un zâmbet lat. La fel preotul care, privind în urma lui, bagă mâna în buzunarul sutanei şi aude foşnetul recunoştinţei generoase a domnului bine. M-am întrebat, fără rost, ce mecanisme bizare trebuie să existe în mintea domnului respectiv. În primul rând: ce garanţie avea că preotul şi-a făcut treaba cum trebuie şi problema lui a dispărut? O fi simţit vreo ameliorare chiar atunci, pe loc? În al doilea rând: oare de ce nu încercase cu viagra sau, mai simplu, cu strămoşeasca ţelină, plus nişte scuze cucoanei prăsite atât de mitocăneşte, eventual un buchet de flori. Piaţa e foarte aproape de biserică. Sunt convins că ar fi avut un efect mult mai mare şi ar fi ieşit mai ieftin. Deşi preotul ar vrea să mă exorcizeze şi pe mine, văzându-mă cum mă bâţâi iritat, refuz şi explodez într-o manieră blasfemică: să mă ia dracu dacă mai ştiu ce caut aici. După atâta aşteptare...