05.10.2021
Marele BOOM a venit în cel mai nepotrivit moment. Putea să se întâmple nenorocirea în oricare altă zi. Dar, nu. A fost să fie azi, fix azi. Totul în jur e roşu. Tavan, pereţi, dulapuri, chiar şi pe frigider a ajuns păcătosul. Faţa îmi e acoperită toată, iar părul meu abia coafat arată ca o blană putrezită de vulpe. Iau repede telefonul şi-l sun plângând. Iubitule, ştiu că azi ţi-am promis cină romantică, dar n-ai vrea mai bine să zugrăvim? Prost o fi ăla care o mai face bulion de casă vreodată.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus