La început i-a spus floba. Floba-n sus, floba-n jos, toată ziua. I-am luat o focă din pluș. I-a răsucit puțin capul, apoi a aruncat-o. Abia după vreo doi ani, când a reușit să spună fotbal, i-am luat o minge. Și după doar o zi, am schimbat vitrinele de prin casă, înlocuind sticla cu policarbonat. Au urmat ferestrele. Pe astea le-am înlocuit cu unele din plexiglas, din ăla gros, de 10 milimetri. I-am luat tricou cu numărul zece. A zis că mesi, nu agi. Ce scump e. Cu plăcere, i-am răspuns. Nu mesi, Messi, a spus el.
Răzvan Dițescu
Mă chinuie o întrebare: sunt un om rău? Nu pentru că am luat banii din sertar; mama nu mai are nevoie de ei, e la spital și nu știe de bilete. Ci pentru că, în clipa în care arbitrul a fluierat penalty în minutul 90, am simțit o bucurie atât de pură, atât de neomenesc de completă, încât toate celelalte lucruri - mama, datoria, rușinea - au dispărut ca fumul. Asta mă îngrozește. Nu fapta, ci fericirea. Că există în mine un loc unde nu încape nimic altceva. Și că acel loc e adevărat, mai adevărat decât orice altceva.
Dan Banu
M-au chemat băieții la fotbal. Cică trebuie să apărăm onoarea cartierului. Gulie zice că iar ne arbitrează Lucică. Dacă arbitrează ăsta am dat de dracu, ne pârlește pe unde ne prinde. Când am jucat la Turnișor a fost un iad, au bătut spectatorii în cazane tot meciul și-au aruncat petarde. Anul trecut ne-a ținut pe jar până spre final când le-a dat ălora din Gușterița penalty. Nu mai zic de meciul cu dracii ăia mici din Pucioasa. A fost măcel, a dat afară trei de la noi c-au aruncat cu apă în el.
