Campionatul a început într-o joi. Nu aveam școală. De fapt directorul a anunțat că vom sta acasă o lună, orașul fiind blocat. Ne-am strâns în jurul cartonului verde, cojit în fața porților. Jucătorii se rostogoleau pe sub mobilă și dispăreau pur și simplu. Fapt ce a produs o criză mondială de nasturi. Când am rămas fără, am atacat șifonierul părinților. Apoi i-am văzut cum se chinuiesc să-și țină hainele încheiate cu ace de siguranță sau noduri improvizate. Mă priveau resemnați. Păreau că-și înțeleg sacrificiul.
Pompilian Tofilescu
Laurențiu era singurul care avea minge artex. Pentru că ta-său era prim secretar pe oraș avea și Cola, gumă americană și frigiderul plin acasă. Important nu era asta, ci că el își alegea totdeauna echipa, stătea numai în careu ca să primească mingea și s-o bage în poartă și nu puteai să-l faultezi altfel își lua artexul și pleca. Într-o zi am pus toți bani și ne-am luat o minge de cauciuc de 35 de lei. L-am lăsat pe Laurențiu pe margine și am jucat cel mai tare și mai adevărat fotbal din viața noastră.
Cecilia Fofiu
Sar sprinten din pat, ușurat că am scăpat de coșmar. Levitam haotic în văzduh. Golesc, cu înghițituri mărunte, un pahar cu lapte, deschid fereastra și veghez puzderia stelară. Straniu, Sirius, cu crampoane, șutează un meteorit la poarta în care Sfântul Petru așteaptă în poziție de apărare. Prinde, plonjând, ghemul luminos, își ia avânt și-l aruncă spre Betelgeuse care ratează pasa. Sirius interceptează, marchează și descuie băierile cerului în scandări stelare. Revin, căscând, în patul cald din care nu am plecat.
