Toată lumea voia să tragă în șerif, deși de țintit puțini erau cei care o făceau bine. Veneau asupra lui El Gato cu ghetele scoțând scântei din iarbă, cu stadioane întregi împinse în spate ca niște furtuni ambulante. Le răspundea mereu la fel, un pas, o întindere, o palmă, își dădea sufletul din el. N-a fost cel mai înalt, nici cel mai gălăgios, dar avea talentul rar de a apărea exact acolo unde balonul încerca să intre în poartă. Restul sunt trofee. Legenda stă într-o minge care încă îl caută.
Georgiana Gabriela Fodor
Aveam câțiva ani mai mulți peste. Și mai mulți bani decât mulți alții. Mai multe intervenții chirurgicale. Chipul meu întinerit arăta ca un gazon proaspăt tuns. Mă cramponam să rămân la firul ierbii. Prietenele mele organizau un pelerinaj la mănăstiri, își pregăteau hainele cernite, în timp ce eu îmi înnoiam garderoba: tricou verde, o pereche de bermude și ochelari de soare. La cafea, m-au întrebat de ce nu merg și eu. Fetelor, prefer să rămân pe stadionul principal și să ajung în prelungiri. E bun și un egal.
David Brescan
Tanti Maria iese speriată în drum, cu Iulian de mână. Maică-mea îi face semn, cei doi intră pe poartă, tanti Maria privind de câteva ori în urmă. Mergem în bucătăria de vară, unde taică-meu se uită la meci. Mâncăm cartofi prăjiți și ies cu Iulică să ne jucam cu mingea. Din bucătărie se aude taică-meu, Goool. De peste drum se aud înjurături iar prin fereastra închisă zboară o sticlă de bere urmată de un televizor. Mie îmi place când joacă Dinamo fiindcă două, trei zile Iulică doarme la noi și ne jucăm fotbal.
