Mi-am vopsit gardul în culorile lor. Nevasta zice că arată ca o reclamă ieftină. I-am răspuns că unele reclame vând detergent, iar altele vând speranță. N-a râs. În fiecare weekend îmi potrivesc viața după fluierul de început. Nunți, botezuri, aniversări, toate pot aștepta două ore. Odată am plecat de la propria petrecere fiindcă începea meciul. Unii zic că-s nebun. Poate. Dar nebunia e să treci prin viață fără ceva care să-ți facă inima să bată mai tare când mingea se apropie de poartă din nou.
Viorel Petro
Mingea este rotundă, mai ceva decît Terra, care, la drept vorbind, este un bolovan diform. Cu mingea jonglează 22 de atleți, în viață care mai de care aplică nonșalant homo homini lupus, vorba amicului Thomas, apud Plaut. Ne-ar trebui un arbitru, un VAR, n-ar mai fi atîtea goluri în memoria colectivă, îndîrjirea cu care insistăm să jucăm la o victorie nătîngă cu Pămîntul ne-ar putea lăsa în off-side. Și așa avem o groază de cartonașe roșii, curios cum Dumnezeu încă ne ține în teren. Teren minat.
Titela Durnea
Ana și Vlad îi datorează totul. Veniseră pe stadion certați. Definitiv, credeau ei. A început faza. Apoi s-a auzit: goooooooooooooooooooooo... Pe la secunda 20, Vlad și-a cerut iertare. Pe la 30, Petrică, văr-su, s-a înecat cu ultima sămânță. Pe la 40, portarul advers a crezut că meciul s-a terminat și a pornit spre vestiare. La secunda 47, Ana l-a sărutat pătimaș pe Vlad. L-ul s-a auzit pe la 52. Cum să nu fie record mondial? De atunci, Ana nu mai crede în terapie de cuplu. Crede în Ilie Dobre.
