De când mi l-a luat tac-su la el, m-am apucat și eu de fotbal. Mă uit seara, singură. Învăț, ca pe lecții. Am o agendă cu cine joacă la ce echipă, o țin în buzunar la geacă. Vine la mine două duminici pe lună, atât mi-a dat. Mama, ai văzut ce-a dat ăla? Am văzut, mami, zic. Mă-ntreabă cine-i mai bun, ăsta sau ăla. Zic ăla, că așa l-am auzit pe el. Când dă echipa lui gol, sar și eu de pe canapea. O secundă după el, mereu. Și râde, că ce-i cu mine, că am sărit ca proasta. Râde.
Ana Ludușan
În viața mea e mult zgomot, m-am ascuns ca într-o tribună și m-am pitit într-un colț. Privesc viața cum ai privi un film la televizor. Am închis ochii, l-am văzut pe cel mai mare scriitor sud american cum a luat în piept literatura, îndreptându-se fără adversari, spre poarta rușilor, deloc de lepădat. A driblat tot ce i-a ieșit în cale și a marcat. S-a întors, i-a făcut semn unui prieten din continent unde să-l aștepte, a despicat literatura, a pasat ca Pele la Moscova și a câștigat. Viața mea e doar joc de picioare.
Paul Dârvariu
Cel mai mult îmi place când aducem mingea la centru. Asta înseamnă că mi-am făcut datoria cu vârf și, mai ales, cu îndesat. Bine, și cu contribuția ta prețioasă, pentru că ți-ai lăsat poarta fără apărare. Partea interesantă la sportul ăsta este că rezultatul se omologhează abia peste nouă luni, dar bucuria noastră va fi cu atât mai mare. A mea va fi dublă, deoarece voi scăpa de suspendarea primită pentru cea mai mare parte a intervalului. Bine, suspendarea va mai continua ceva timp, dar nu mult.
