Aveți un copil ciudat, am auzit-o pe mătușa. Mama a plecat capul și a tăcut. N-am înțeles ce vrea să spună, băieții mă strigau afară, așa că am coborât val-vârtej în spatele blocului, am dat start, prindeam minge după minge cu mâinile goale, bravo, bravo, mă încurajau ei, spectatori ne erau câinii vagabonzi, cerul era sus și albastru, timpul ne aștepta răbdător. Într-o zi am răsărit la ușă cu lacrimi înnodate-n barbă și șortul plin de sânge. Lasă fotbalul și hăndrălăii, de-acum ești domnișoară, m-a mustrat bunica.
Florentina Ghițescu
Când m-am născut, am ieșit cu mingea la picior. Au crezut că suntem gemeni, dar apoi au văzut că îmi rămăsese atașat de picior, așa s-au exprimat doctorii, o carne. Au trebuit să o taie pe burtă pe mama. Probabil a fost totuși un frate care a renunțat la luptă de data asta. M-a lăsat pe mine cu toată greutatea vieții. Am trecut prin multe operații pentru că mi-am dorit să fiu fotbalist. Nu am ajuns, nu aveam talent și am rămas și cu un șchiopătat sexi. M-am făcut doctor de medicină sportivă. Fotbalul e viața mea.
Andra Toropoc
Stătea lângă terenul din parc și-i privea pe jucători. Câteodată le striga: du-te, șutează, fault, dar nu-l lua nimeni în seamă. După meci, el rămânea cu ochii lăcrimoși pierduți departe. L-am chemat să-i dau o bere, a venit greu, târșâind picioarele. Cum de m-ai recunoscut? a întrebat cu speranță-n glas, c-am ajuns vai de mine, genunchii și gleznele mi le-am dat sportului rege. Habar n-aveam cine era, doar voiam să fiu politicos cu bătrânelul neajutorat despre care lumea zicea c-ar fi fost cândva în Groapa Leilor.
