06.10.2021
Am închis Biblia. De fapt am terminat-o de scris. Adică următoarea dimineaţă am încheiat-o, că am adormit cu ea pe piept şi m-a trezit rugul aprins din sobă. Mi-a fost greu să inventez atât de mult adevăr improbabil. Sigur că nu am vrut să fie chiar atât de dezbătută, analizată, reinterpretată. Cu atât mai mult cu cât am scris-o într-o limbă grea, inaccesibilă, am folosit mai mulţi naivi, ăă, nativi, însă buni scribi, unii amici cu fiu-miu. Dar nu am anticipat impactul, iar finalul e superblană.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

1 comentariu

  • Remarcabil
    Cezar D. , 10.10.2021, 21:29

    Ce fain le spui, fratelo! Bravo! bravo! bravo!

Publicitate

Sus