07.10.2021
După atâtea mii de ani, chestiile astea funcţionează tot cu butoane. Şi dădeam vina pe oameni că n-au evoluat deloc. Mă rog, să ne vedem de slujbă, că de-asta suntem aici. După veşnicul Ctr-Alt-Del, binecuvântat fie el, lansăm programul. Aşa, iniţializare sistem, se încarcă Pământ 2.0. Vă rugăm să aşteptaţi. Operaţiunea s-a efectuat cu succes. Pornire program. Ce mai era după asta? A, da, comandă vocală: să se facă lumină. Ooo, ia te uită, în loc de lut avem materiale noi: Ficţiuni Reale. Mişto.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus