Cortegiul şerpuieşte prin pădurea oarbă, alunecând pe cărarea pavată de razele lunii. Glugile largi se mişcă în cadenţa paşilor. Şiruri de Pelerini ai Nopţii se adună, asemeni unor izvoare ce se întorc spre matcă, în Poiana Castelului. Tremur tot, blestemându-mi curiozitatea, dar e prea târziu să fug. Ajung şi sunt prins între trupurile care se zbat şi urlă invocând Castelul. Mâinile li se împletesc în jurul meu şi o amorţeală plăcută mă invadează. Devin o cărămidă vie şi ştiu: eu sunt Castelul.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).