09.10.2021
Şi am să mi-l fac din cleştar. Cu porţi ferecate, padele şi flori în geamuri. Neapărat sala de forţă în pivniţele reci. Ca să trec de la sală, la vin. Să îl tapetez strident, oripilând musafirii, când le prezint colecţia de ceasuri, de lângă cămara cu murături. Şi duşumele din mahon. Pentru copii. Ah, era să uit, zmeii înălţaţi în curte şi posterele cu modele din Playboy, colecţia '84. An bun. Şi de vinuri. Şi de modele. Şi de castele. Factura? Nepreţuită. Pentru orice altceva, există Mastercard.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus