Se mutase cu el împotriva voinţei Anei. Nu accept să fii nefericită aşa cum am fost eu, ţipase maică-sa. Mă iubeşte, îi aruncase peste umăr şi nu mai vorbise cu ea. Fără să se plângă, 20 de ani a răbdat indiferenţa lui, otrava strecurată despre alte femei, jignirile. Tăcută, trecea pe străzi ca o umbră. Într-o zi a primit vestea că Ana nu mai e. S-a dus glonţ la dulap, a strâns 20 de cearşafuri Plic nedesfăcute, cusute de Ana şi primite în fiecare an de ziua ei, l-a privit ca pe un străin şi a plecat.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).