A filmat tot felul de filme, sute de titluri, în anii 1970 - 1980... a cărat aparate și reflectoare, a dormit în frig, a măsurat lumina, a creat și a ruginit manșa trepiedului - o viață de om în lumea filmului românesc.
În timpuri complicate.
Șansa, cel de sus, ursitoarele, lumina din inimă - nu știu - au făcut ca traiectoria sa, și așa complicată, dură, istovitoare, să se împletească indisolubil și puternic, cu viața artei plastice românești din cei mai remarcabili ani pentru pictura și sculptura românească.
A făcut cele mai interesante, neașteptate, grozave, și frumoase portrete pe care le cunosc - fără să fie un riguros al tehnicii sau al compoziției.
Nu l-am cunoscut în România cât am fost colegi de meserie sau de pasiune - fotografia.
Trăiește de multă vreme în SUA și mai scoate la iveală pe pagina sa de FB, din când în când, instantanee senzaționale cu artiștii români ai anilor 1970-1980.
Cu opera domniei sale ar trebui făcute expoziții de fotografie - orice țară din lume s-ar mândri cu un geniu fotografic care a fotografiat într-un mod atât de interesant, documentar, geniile nației.
Dar ce să mai sperăm?
Nu avem cine ce să facă, banii care ar putea să compună proiecte culturale nemuritoare sunt furați de o clasă politică nenorocită.
Bun, cei care mai înțelegem ce înseamnă istorie recentă a artei plastice românești, ne uităm pe FB la pagina domnului Eugeniu Lupu și ne aducem aminte de niște oameni senzaționali, care au muncit, visat, construit, o artă azi greu, sau imposibil de înțeles de mulți dintre cei care respiră.
Atât se poate.
https://www.facebook.com/eugeniu.lupu.752