17.10.2021
A fost o dată ca niciodată un operator de film la Sahia, Eugeniu Lupu.
A filmat tot felul de filme, sute de titluri, în anii 1970 - 1980... a cărat aparate şi reflectoare, a dormit în frig, a măsurat lumina, a creat şi a ruginit manşa trepiedului - o viaţă de om în lumea filmului românesc.
În timpuri complicate.

Şansa, cel de sus, ursitoarele, lumina din inimă - nu ştiu - au făcut ca traiectoria sa, şi aşa complicată, dură, istovitoare, să se împletească indisolubil şi puternic, cu viaţa artei plastice româneşti din cei mai remarcabili ani pentru pictura şi sculptura românească.
A făcut cele mai interesante, neaşteptate, grozave, şi frumoase portrete pe care le cunosc - fără să fie un riguros al tehnicii sau al compoziţiei.

Nu l-am cunoscut în România cât am fost colegi de meserie sau de pasiune - fotografia.
Trăieşte de multă vreme în SUA şi mai scoate la iveală pe pagina sa de FB, din când în când, instantanee senzaţionale cu artiştii români ai anilor 1970-1980.

Cu opera domniei sale ar trebui făcute expoziţii de fotografie - orice ţară din lume s-ar mândri cu un geniu fotografic care a fotografiat într-un mod atât de interesant, documentar, geniile naţiei.
Dar ce să mai sperăm?
Nu avem cine ce să facă, banii care ar putea să compună proiecte culturale nemuritoare sunt furaţi de o clasă politică nenorocită.

Bun, cei care mai înţelegem ce înseamnă istorie recentă a artei plastice româneşti, ne uităm pe FB la pagina domnului Eugeniu Lupu şi ne aducem aminte de nişte oameni senzaţionali, care au muncit, visat, construit, o artă azi greu, sau imposibil de înţeles de mulţi dintre cei care respiră.
Atât se poate.















































https://www.facebook.com/eugeniu.lupu.752

0 comentarii

Publicitate

Sus