12.10.2021
M-am întins pe vârfuri şi am prins cerul de poale. L-am tras precum o cortină peste lume. Şi-a fost gri şi-a fost bine. Am mototolit soarele căzut la picioarele mele şi l-am prefăcut în papirus. Pesemne că mâinile mele mâncaseră din jăraticul deznădejdii, de aveau aşa putere. M-am aşezat turceşte pe ape şi cu vârful inimii am scris pe papirus toată durerea lumii. Am lins cu lacrimi un Plic gri, am pus scrisoarea în el şi l-am înghiţit. M-am pus la plămădit în cearşaful Plic al cerului, până am să mă întorc Lumină.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus