13.10.2021
Hei, bursoaico, esi din dulapu' meu. Chicote. Ce-i aia bursoaică, drăguţo? E un fel de urs mai mic. Bibiruştele se admiră în oglindă. Afară e ger, dar au ciorapi fini şi fustă tutu că lemne de foc avem iar ele-s balerine şi când dorm. De ce purtaţi fuste?, întreabă bica înfofolită în capot. De balerine, răspund fetele. Toată şatra se prăpădeşte de râs. Ele găsesc umilitor să râzi de-o balerina fină. Eu pelc, zise licuriciul mare trântind uşa. Şi eu Plic. Mezina îşi târâie capa cu trenă după ea.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus