Opere ale unor artişti precum Joaquín Sorolla, Ricardo Balaca, Alonso Sánchez Coello, Claudio Coello, Francisco Goya, Adelardo Covarsí, Pablo Picasso, Francisco Zurbarán, Raimundo de Madrazo, Antonio Berni, Miquel Barceló, Carmelo Fernández, Frida Kahlo, Remedios Varo sau Diego Velásquez au constituit sursa de inspiraţie pentru cele 16 pălării create de Cosmina Nicolescu, reunite într-o expoziţie-concept cu tema "Pălăria spaniolă", găzduită în sala de expoziţii a Institutului Cervantes.
Designerul a abordat acest element vestimentar din perspectiva sa de obiect pictorial: parte dintr-o capodoperă şi o formă de expresie artistică. Au fost alese câteva pălării ilustrate în picturi în care rolul acestora are o încărcătură mai mare decât cel superficial de obiect doar uneori folositor. Poate în mod surprinzător, pălăriile reuşesc să conţină complexitatea şi forţa culturii spaniole. Conceptul pe care îl propune Cosmina Nicolescu porneşte de la ideea că "pălăria reprezintă mai mult decât un simplu accesoriu, fiind o notă personală care întregeşte personalitatea celui care o poartă şi prin care, la o privire mai atentă, se pot citi timiditatea, emoţia, respectul, politeţea rece, dorinţa de a seduce, nerăbdarea sau pedanteria. Felul în care este purtată pălăria, înclinarea sa, lungimea penelor sau dimensiunea ornamentelor, culoarea şi textura pot fi mărci ale identităţii, intenţiilor, calităţilor, statutului, cantităţii de alcool consumat, stilului, averii, modestiei, vârstei posesorilor ei".
Am încercat să pătrundem puţin-puţin în spatele "cortinei", să aflu mai multe despre cum s-a născut acest proiect, dar şi despre rolul pălăriei în estetica lumii de astăzi purtând acest scurt dialog cu artista Cosmina Nicolescu.
Sunt multe naţii în muzeul meu personal
Oana Boca Stănescu: Aţi creat 16 pălării inspirate de mari creaţii ale picturii spaniole şi hispano-americane. Aveţi o relaţie specială cu pictura din spaţiul spaniol şi cel al Americii Latine sau pur şi simplu v-aţi apropiat de ea după momentul în care aţi acceptat provocarea de a crea proiectul Pălăria spaniolă?
Cosmina Nicolescu: În foarte-tinereţe îl iubeam pe Zurbarán. Eram chiar mândră de această afinitate cu un pictor monocrom şi pasionat de un singur subiect major. Când am îmbătrânit, m-am pomenit îndrăgostindu-mă grav de Sorolla. Am vizitat o expoziţie la Londra care îi era dedicată şi am fost atât de impresionată, încât în momentul acela am refuzat să cumpăr un album cu reproduceri - nu-mi doream ca impresiile originalelor să dispară din memorie, jignite de alăturare. Ulterior, am fost foarte fericită când am primit cadou albumul expoziţiei.
Sunt multe naţii în muzeul meu personal, dar, când am primit onoranta propunere a Institutului Cervantes din Bucureşti, a răsărit ideea unei expoziţii de pălării aflate într-o relaţie intimă cu cele din tablouri şi, astfel, constructorul interior a adăugat o aripă nouă muzeului imaginar în care am aşezat capodoperele alese. Pe unele dintre ele le-am descoperit abia cu această ocazie.
C.N.: Perioada de căutare s-a declanşat după ce am realizat că lista iniţială - cea spontană - nu conţinea toate epitetele pe care îmi doream să le alătur culturii spaniole.
Am vrut să găsesc cât mai multe exemple de folosire a pălăriei în compoziţia tabloului, care să adauge o faţetă, un adjectiv, să conţină unul dintre multele mesaje pe care le poate transmite acest obiect vestimentar. Prin alăturarea acestor adjective, din tablouri care nu au fost puse vreodată alături, mi-am dorit să rezulte o declaraţie de amor adresată culturii literei ñ, atât de complexă, uluitoare, fascinantă.
Un singur cuplu tablou-pălărie a pornit din urgenţa prezentării unei forme anume de pălărie, căci aşa-numita pălărie Panama trebuia să aibă locul ei aici, iar în acest caz descoperirea unui autor, nu tocmai celebru, nu tocmai Pictor, dar genial a fost un festin în sine. Carmelo Fernández a reprodus în mod remarcabil, pe parcursul expediţiei geografice pe teritoriul Columbiei de astăzi, unde fusese invitat ca inginer, confecţionarea pălăriilor numite Panama, ca ilustrator atent şi fără să uite să strecoare jocuri erotice între personaje.
Cu toate picturile am o relaţie asemănătoare celei stabilite de locuirea împreună mai mult timp
O.B.S.: Din lista celor 16 picturi celebre, aveţi o tandreţe specială pentru una anume?
C.N.: Îmi place cuvântul pe care l-aţi folosit: tandreţe. Cu toate picturile am o relaţie asemănătoare celei stabilite de locuirea împreună mai mult timp. Mi-e greu să aleg între Velázquez, de la care a pornit totul, căci tabloul lui (Capitularea cetăţii Breda) interpretat de multe ori, de mulţi magistrali, conţine cele două pălării amplasate central care, pentru mine, sunt atât de vocale, încât acoperă cu lână sonorul lăncilor din fundal. Sau să mă opresc la descoperirile recente, cum este Remedios Varo, cea cu a cărei lume suprarealistă şi ironică am ajuns să rezonez. Nici nu e greu, în acest moment precis, să alegi exilul din realitatea imediată, precum a făcut-o ea.
O.B.S.: Există o întrebare celebră cu izolatul pe o insulă pustie. Preluând-o aici, dacă ar fi să fiţi pusă în situaţia de a vă izola pe o insulă pustie cu una dintre cele 16 pălării create de dumneavoastră pentru expoziţia Pălăria spaniolă, care ar fi aceasta?
C.N.: Pe insulă aş lua Imponderabila, pălăria inspirată de seria africană a lui Barceló - spre împăunare în faţa pustiului şi pentru a-mi aminti felul admirativ-flatant în care pictorul spaniol vede silueta unei femei ce poartă o povară ca şi cum ar fi o coroană eterică.
Graţia e o stare care mă interesează. Compoziţia ei.
O.B.S.: După această serie de pălării reunite tematic într-un proiect cultural vă gândiţi să iniţiaţi şi alte proiecte conceptuale? La ce visaţi acum?
C.N.: Expoziţia Pălăria spaniolă a fost pentru mine un mod de a rezuma o situaţie a dialogului. Când intri într-un muzeu, e sănătos să iniţiezi un dialog, căci avantajele obţinute sunt palpabile. Dacă ai o capodoperă în faţa, e bine să obţii ceva personal de la ea. Ce am speculat eu poate fi tot atât de semnificativ precum întâlnirea unui zidar sau a unui tâmplar cu un tablou. Aş vrea cu ardoare să văd o expoziţie a unui om care a studiat tencuiala reprezentată pe pereţii casei Cinei din Emaus sau din Castelul Meninelor. Dar ce este acolo nu poate fi fără însemnătate.
În acest moment mă preocupă tipul zilnic de expunere: cât de mult avem nevoie de lucrurile care nu sunt destinate exclusiv supravieţuirii. Exersez acest tip de dialog, zilnic, pe pagina de Facebook a Fandacsia.
Mă gândesc la o colecţie de pălării cu nume de doamne hotărâte, dar graţioase.
Graţia e o stare care mă interesează. Compoziţia ei.
O.B.S.: Fiecare colecţie este, de fapt, un discurs al fiecărui creator. Cum vă antrenaţi "discursul", de unde vă luaţi inspiraţia?
C.N.: Întrebarea legată de inspiraţie mă blochează mereu, căci nu e un mecanism pe care îl înţeleg sau îl stăpânesc. Nu deţin puterea de a chema inspiraţia. Apare în belşug, preaplin, dar şi în constrângere, în expunerea la bine sau din tristeţe.
Să fii omul pălăriei tale
O.B.S.: Pălăria este un accesoriu care, dincolo de rolul funcţional şi estetic, a exprimat poziţionarea în societate. Poate mai mult decât orice alt articol vestimentar, pălăria a devenit de-a lungul timpului o extensie a personalităţii fiecăruia, un accesoriu care, purtat aşa cum se cuvine, marchează anumite ocazii sau evenimente. Totuşi, în România, purtarea pălăriei pare a fi o poveste de nişă. Este adevărat?
C.N.: În România, purtarea pălăriei a fost influenţată de comunism, căci apariţia bascului a fost premiată în lucrările de propagandă, în imagistica oficială, pe când pălăria era asociată cu eleganţa unui trecut ce trebuia şters, eliminat, fiind considerat decadent. Astăzi, aceste directive mentale aproape au dispărut. Mă bucur, în cercul meu pe care îl consider uriaş, de inspiraţia oferită de doamnele purtătoare de pălării şi de gânduri deştepte. Sunt foarte recunoscătoare marelui meu cerc căci, dacă nu eşti încurcat de complexitatea proprie, nu eşti deranjat de mesajul pe care îl poate transmite / adăuga o pălărie şi chiar vrei să fii omul pălăriei tale.
O.B.S.: Se spune că pandemia, care ne-a forţat să petrecem foarte mult timp izolaţi în case, îmbrăcaţi aproape oricum, a modificat câte puţin din standardele şi ambiţiile oamenilor în plan vestimentar. Cum credeţi că a afectat această perioadă nevoia de cochetărie, de frumos integrat în cotidian, inclusiv purtarea pălăriilor?
C.N.: Aici pot spune că sunt doamne şi domni în jurul meu care au abordat pălăria ca stindard al rezistenţei la atacul defetismului, al urâtului, dezbinării şi al lipsurilor sufleteşti de toate felurile, lipsuri care duc la tragedii. E un moment tare trist. Sper să fiu în stare să ţin atelierul în funcţiune pe această redută de catifea, în încercarea de a oferi o bucurie, acolo unde e nevoie. Poţi purta pălăria acasă - numindu-te regina locului - sau o poţi trage după tine, într-o conversaţie pe zoom, schimbând în bine starea tuturor. Există, desigur, şi multe pălării care ţin un cald frumos. Femeile franceze, în timpul ocupaţiei, desenau celebra dungă de ciorap pe piciorul gol, dar excelau şi în purtarea pălăriilor, căci le confecţionau din ziare sau apelau la designer pentru asta - pălării cu voaletă. Aş vrea să fiu bine înţeleasă când susţin "baba pieptănată", căci nu îndemn la recluziune, ci la activism şi implicare.
Cosmina Nicolescu şi-a înfiinţat atelierul de pălării Fandacsia în 2007 în Bucureşti, după mulţi ani în care a visat la acest proiect, timp în care a lucrat ca regizor de film şi producător. Pe parcursul carierei sale bogate de-a lungul a 20 de ani, a regizat o telenovelă pentru Prima TV, realizată în coproducţie cu SonyPictures, o serie de câteva emisiuni culturale pentru TVR Cultural şi o emisiune educativă destinată antreprenorilor, pentru TVR2, pentru care a primit Premiul Clubului Român de Presă pentru jurnalism economic. Ulterior, Cosmina Nicolescu s-a concentrat exclusiv pe confecţionarea de pălării, a lansat numeroase colecţii sub brandul Fandacsia, a realizat câteva mii de pălării, prezentate în cadrul a diferite expoziţii, şi a fost invitată să facă parte din evenimente precum Design Month Graz - UNESCO City of Design.