implozie în mi minor

ne vorbeam în Braille cu degetele
roase de molii şi
fluturi de noapte dizolvaţi în albastrul abstract al lunii

mâinile noastre sângerau ploi şi strigăte şi sori
şi multe non-sensuri

ne rugam cu voce tare ca să spargem vitraliile
catedralelor din oraşele cu doar două nume: al meu şi al tău
lumea se uita la noi cu teamă
dar nu conta

am cules împreună parfumuri şi vene şi cicatrici
şi multe hărţi din piele

ne atingeam cu voce tare ca să topim distanţele
încâlcite de oamenii fără prea multe nume
lumea ne vedea bolnavi de frumuseţe
(şi poate chiar eram)
dar nu conta

am îmbrăţişat împreună trupuri şi lumini şi culori
şi multe ceruri de hârtie

tăceam cu voce tare ca să ne împăturim sufletele
şifonate de umbre purtând nume în limbi ciudate
lumea ne dezbrăca de amintiri şi de noi
dar nu conta

te-am prins în spirala mea ca să cădem împreună
ca doi Icari folosind o singură pereche de aripi

era o lume în două dimensiuni
şi era bine