23.10.2021
Ne jucam şi inversam scena, tu în balcon, eu declamând de jos, până când mamele ne strigau şi zburam la teme. Peste ani ai rupt din oracolul meu pozele cu Delon şi ai scris Eu sunt actorul tău preferat, iar mai târziu am exersat năvalnic sărutările din filme. Ne-am revăzut, suntem ai altora dar într-un iureş ne-am iubit, timpul a trecut şi pleci, mă săruţi şi-mi pui în palmă o hârtie, să nu mă uiţi. De la etaj văd cum alergi, ne fluturăm mâinile, în a mea e un zâmbet desprins dintr-o poză veche.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus