25.10.2021
Îşi peria părul în faţa geamului mai mult de un sfert de ceas, apoi îmbrăca mereu altă rochie, nu cea de ieri şi ieşea la marginea pădurii. Privea vagoneţii cu lemne cum coboară şi i se părea că pe cel mai îndepărtat ar putea fi el şi, când va ajunge la doi metri deasupra pământului va sări inconştient, râzând şi-i va săruta buzele roşii de iubire. Ea fusese, cândva, în povestea lui, iar el rămăsese povestea ei. Şi, de trei ani, când ultimul vagonet trecea gol, ea urla, mereu, spre brazii negri şi reci: unde eşti?


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus