A apus vremea sârmelor de care stăteam atârnaţi lângă măsuţa din hol, aşteptând un ţârâit. Plus că uneori răspundea cuplajul, invenţie tehnică, două posturi pe 3 fire în loc de 4. Când ieşeam afară, singurul fir care ne mai lega de casă era sfoara cheii de la gât. Jucam jocul, ne amuzam de la ce porneam şi unde ajungeam cu şoaptele noastre susurate în urechi. Azi nu mai stăm lângă telefon, stă telefonul lângă noi. Fără fir. Şi parcă nu mai are acelaşi farmec, să poţi fi găsit oriunde pe planetă.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2021, grupul are 7.275 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).