Noul produs de consum

Cum vom reacţiona dacă într-o zi cineva va prezenta iubirea ca pe un produs de consum? Cum ar fi ca între două scene cu Bruce Willis, televiziunile să prezinte o reclamă la un nou tip de iubire? Mai curată şi mai proaspătă. Iubirea care scoate 99 de pete din conştiinţă. Iubirea care se dă cu credit, doar cu buletinul şi fluturaşul de salariu. Iubireaforia. Cea care te ajută să câştigi un miliard de lei (sau cât naiba or face ei în lei grei) şi să te facă să visezi la o piscină, la două fete, la un m... motor, o m... maimuţă sau, de ce nu?, o m... mică insulă! Cum ar fi dacă cineva ar încerca să vândă iubirea la teleshopping? Cumpăraţi zece sentimente filigranate, din argint şi zirconiu şi veţi primi cadou - CA-DOU! - o mică iubire ascuţită, excelentă pentru a vă tăia maioneza sau pentru a vă şlefui plicticoasele după-amieze de duminică. Sunaţi aaaa-cum şi veţi intra în posesia a două săruturi celebre, care au făcut furori de-a lungul timpului: sărutul lui Bogard din Casablanca şi cel al lui Gable din Pe aripile vântului. Operatoarele noastre sunt pregătite pentru a vă prelua comanda.

Sigur, întreaga nebunie ar porni ca un bulgăre rostogolit pe o pantă fără sfârşit. Hipermarketurile ar avea standuri întregi, amenajate cu produsele iubirii. Iubire cu ciocolată, iubire cu vanilie, fulgi de iubire, cereale de iubire, iubire graham şi, NOU!, pentru o vară fierbinte, iubire cu efect răcoritor, de mentă. Moşi iubirei, de Crăciun, şi iepuraşii iubirii, de Paşti. Comercializarea iubirii ar produce miliardari, oameni puternici, cu Maybach-uri, oameni care decid sorţile altor oameni, oameni care, de câteva ori pe an ar participa la acţiuni de caritate şi de cele mai multe ori la acţiuni de îmbălsămare a celor care s-ar sinucide de pe urma produselor lor. Fabrici uriaşe care produc iubire, oraşe ale căror zeci de mii de indivizi merg în fiecare dimineaţă la muncă în uzinele iubirii, ce simfonie cotidiană, ce răsfăţ al sorţii... "Pe unde mai lucrezi, Gogule?", "La Love Making Inc., băi Sandule!", "Şi e bine, bre?", "E bine, Sandule, salariul bun, bonusuri în tichete de iubire, ce să zic, sunt mulţumit...", "Dar ce lucrezi acolo, Gogule?", "Eh, sunt tehnician proiectant la secţia Sentimente. Ştii cum e, treabă de rutină, luna asta am lucrat la sentimentul de iubire în foi de viţă"...

Mai e mult?
Suntem acolo?

Am cunoscut pe cineva care avea cea mai bună idee de marketing direct. Revoluţionară şi infailibilă. Genială. Visele. Plasează orice produs, de câteva ori la rând, în visele oamenilor, şi, garantat, pentru a scăpa de obsesie, persoana respectivă se va duce să-l cumpere. Mă gândeam - şi nu-mi remarca nimeni zâmbetul din colţul gurii - că iubirea ar fi singurul produs pentru care politica de marketing a viselor ar fi inutilă. Oamenii visează atât de mult la iubire încât, ce coşmar!, ar fi în stare să spargă magazinele pentru a cumpăra măcar câteva grame, în prima zi în care aceasta ar deveni un produs de consum.