Cercetătorii spun că peste câţiva ani vom admite că o minune e o întâmplare cu un timing perfect. E demitizarea supremă pentru că o minune devine astfel o întâmplare oarecare, contând doar dacă se petrece exact când trebuie, când te surprinde cel mai tare sau când îţi doreşti cel mai mult.
Săptămâna aceasta o puştoaică de 3 ani a trăit o zi specială. La vârsta ei eşti tentat să spui că toate zilele sunt speciale pentru că sunt atât de multe lucruri noi de descoperit. Micuţa, o blonduţă delicioasă, a fost luată într-o după amiază de mama ei într-o excursie, undeva prin Bucureşti. Au mai fost la plimbare împreună de nenumărate ori şi pentru micuţă nu părea nimic deosebit. Dacă ar fi fost ceva mai mare, copila ar fi putut să remarce că plimbarea era la o oră şi într-o zi în care mama e de obicei la serviciu şi că mama era mai emoţionată decât de obicei. Dar blonduţa a stat cuminte în braţele mamei până la prima escală.
Acolo multă lume şi mult fum. Plus un domn solid cu o eşarfă tricotată. Micuţa s-a speriat de întâlnire şi de context (nu ştia cum e cu decorurile de film) şi şi-a înţepenit faţa în umărul mamei, nelăsând pe nimeni să-i vadă ochii albaştri atât de invidiaţi. Când s-a mai relaxat un pic şi domnul cu eşarfă i-a spus că e Moş Crăciun, micuţa s-a întors către el dar şi-a acoperit gura cu fularul şi ochii cu mâinile, în amuzamentul tuturor. Peste ceva vreme, într-o sală de mese improvizată, domnul i-a desenat un Mickey Mouse şi şi-a semnat numele pe un şerveţel pe care-l găsise. Iar micuţa când a ajuns acasă şi-a întrebat mama: Dacă era Moş Crăciun, de ce nu avea costum?
Fetiţa, care se numeşte Mia, habar n-are că mama ei va alerga astăzi în căutarea unei rame care să transforme şerveţelul cu Mickey Mouse şi semnătura preţioasă într-un tablou. Şi nici nu ştie foarte clar cu cine s-a întâlnit; oricum, dacă era Moş Crăciun încă nu-şi îmbrăcase costumul pentru că mai e până la Crăciun.
Aparent omul cu eşarfă i-a oferit micuţei (şi mamei) un moment magic, o minune. Asta pentru că omul cu eşarfa se numeşte Francis Ford Coppola şi mama nu-şi imagina niciodată că fiica ei va fi chemată la o întâlnire cu celebrul regizor. N-a fost vorba de nici o audiţie, n-a fost vorba de nici un rol. Pur şi simplu maestrul Coppola a văzut o fotografie cu micuţa la unul din membrii echipei lui şi a vrut să o cunoască.
De fapt, Coppola a vrut să trăiască o zi specială şi, la vârsta şi renumele pe care le are, şi-a permis să o trăiască după regulile lui: a întâlnit o minune de copil.
Ce e frumos în întâmplarea reală pe care tocmai ai citit-o? Micuţa Mia habar n-are că a trăit o întâmplare magică. Iar peste ceva ani se va uita la un tablou cu un şerveţel pe care e desenat un Mickey Mouse şi e semnat "Francis Ford Coppola". La vremea aceea Coppola nu va mai fi în viaţă, iar tinerii de vârsta Miei se vor uita la cu totul alte filme şi vor iubi alţi regizori. De curiozitate, s-ar putea ca Mia să vadă filmele lui Coppola ca să înţeleagă ce a creat Moş Crăciunul ei. S-ar putea să-i placă sau s-ar putea să i se pară că e din altă lume. Dar în sufletul ei o să păstreze emoţia mamei care o să-i povestească adesea cum Francis Ford Coppola a vrut să o întâlnească. Şi cum marele regizor purta la gât o eşarfă tricotată de Sophia, fiica lui, pe când avea 16 ani. Mia o să fie obişnuită la vremea aceea să spună că totul a fost o întâmplare cu un timing perfect şi că dacă regizorul n-ar fi avut în echipă un prieten de-al mamei care avea o fotografie cu ea bebeluş, n-ar fi păstrat acasă şerveţelul cu Mickey Mouse.
Aşa că, de dragul zilelor astea în care mai credem în minuni (şi nu ni le imaginam încă întâmplări cu timinguri perfecte), opriţi un pic ritmul şi vedeţi zilele viitoare filmul care se numeşte O zi specială (sala Elvira Popescu, Bucureşti). E o morală frumoasă şi veche despre cum ţi se poate schimba viaţa de la o întâmplare "cu un timing perfect". În rolurile principale, actori care astăzi par din altă lume: Marcello Mastroiani şi Sophia Loren.
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)