La o bere, cu Swift, pe stînga

Lucruri ca acesta merită explicaţii. Să te trezeşti brusc faţă în faţă cu Jonathan Swift, la o masă în colţul estic al localului The Brazen Head, nu e nici minune, nici coincidenţă, e doar ceea ce trebuia să se întîmple. Pub-ul acesta e pentru irlandezul din Dublin o obişnuinţă, aşa că, la 350 de ani de la inaugurare, e firesc să dai de Swift la masă. E prin zonă cam de pe la 1690. Mă priveşte distrat şi-mi face semn să rămîn: “Ştii ce reconfortant e să mai dai peste cîte o faţă nouă? Merită un rînd în plus povestea asta.” E suficient de prietenos încît să nu scap prilejul. Încep direct cu întrebările şi nici nu-i spun că ăsta e un interviu care va fi publicat într-o zi.

- Irlanda nu s-a calificat la Mondiale. E trist?
- E o prostie. Ar trebui să ne lase să participăm la fiecare ediţie din oficiu. Habar n-au îngîmfaţii ăia care conduc fotbalul ce pierd cu Irlanda lipsă.

- Emil Cioran a zis despre Călătoriile lui Gulliver că e Biblia omului deştept.
- Zău? Sînt curios ce naiba vrea de la mine de a spus asta. Plus că mă aruncă într-o dilemă: cum s-a prins de chestia asta? Sau i-o fi spus altul? Mă surprinde că a citit-o, oricum. Deşi am şi aici o îndoială.

- Dar are dreptate?
- Se dă mare. Şi nici n-a înţeles nimic, dacă a citit-o. N-ai cum să citeşti povestea asta şi să-ţi lipsească umorul. Doar dacă nu eşti inacceptabil de fudul şi intenţionat contra trendului.

- Un amic de-al meu zice că cea mai bună echipă de fotbal a Dublin-ului îl are pe Swift fundaş stînga.
- Şi în poartă cine e?

- Beckett.
- Interesant. Spune-mi echipa!

- Păi e asta: Beckett- Wilde, Yeats, Shaw, Swift- Joyce, U2, Cranberries, Van Morrison- Travis, Enya.
- Sîntem slabi în atac, n-avem răutate. Şi Yeats e prea poetic pentru un stoper. Eu l-aş pune acolo pe Liam Neeson.

- Dar e nord- irlandez...
- Şi ce dacă. E irlandez! La naiba, eu nu te-am întrerupt. Şi are stofă de stoper. Yeats e bun la mijloc, să readucem poezia în fotbal. Şi în atac Colin Farrell, Enya e prea firavă pentru nemernicii care joacă în echipa adversă. În rest nu-i deloc rea echipa asta. Şi tactica îmi place. Un 4-4-2 cinstit e mai bun decît orice invenţie modernă, cu nu ştiu cîţi atacanţi. Mă întreb cine poate să o antreneze?

- Jose Mourinho?
- Mai bine regina. Şi ne antrenăm la Belfast.

- Împotriva cărei echipe v-ar plăcea să jucaţi?
- Francezii cred că ar reuşi să strîngă unsprezece oameni bunicei. În poartă îl văd pe Balzac. Că nu ştie de glumă. Cred că n-ar avea tactică adecvată însă. Francezilor le lipseşte disciplina. Ar putea avea vreo doi atacanţi plini de humor, dar cam atît.

- Nemţii?
- Cu ei e mai complicat. Păi Freud ar fi naturalizat şi ar mai face şi greşeala să-l bage în echipă: n-ar pasa niciodată; driblează prea mult. Mai degrabă aş juca cu spaniolii. Păi la ei mijlocaş dreapta, adică pe partea mea, l-aş vedea pe Almodovar. E leneş şi grasuţ, aşa că aş avea viaţă uşoară.

- Englezii cu cine ar juca?
- Doar Graves (n.a. Robert Graves) are stofă de fotbalist. Restul să se apuce de rugby. Sau de cricket. Sau, şi mai bine, să stea acasă.

- Adversarii cei mai puternici?
- Echipa emigranţilor irlandezi din America. Deşi cred că i-am convinge să se termine egal.

Doi ochi mari mă privesc surîzînd şi Swift se ridică brusc. Mă priveşte încă o dată, puţin mirat, puţin amuzat, şi-mi aruncă fraza asta: “Evident că echipa noastră va fi finanţată de Arthur Guinness.”