01.11.2021
Urci prima treaptă şi dai de chipul tatei. Viaţa lui? Un film. Şi-a băgat picioarele în el de război şi s-a ascuns în pădurea din jurul satului. Apoi s-a întors ca un oştean dârz. Ba a fost şi decorat. Două trepte mai sus, dintr-o poză îngălbenită, surâde mama. Altă poveste de Oscar. Iar în dormitor te împiedici de o chitară şi un şevalet. Sunt ale unui copil căruia abia îi mijise mustaţa. Există şi un portret dar ele deapănă cele mai multe poveşti, unele despre cum ar fi fost de nu s-ar fi rătăcit.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus