Să baţi cuiele tare, ca toaca la Paşti, îi spunea groparul, ucenicului. Sunietu ălă-i sânguru care-i trăzăşte pă mulţi: n-o să mai hie nica. Îi gata. Atunci şi-aduc aminte d-ai lor. Şi-s mai buni. N-al-doilea, dacă-i copârşeu mic, nu tie uiţi în ochi la părinţi. Acolo-i pustiire. Tie usucă. Şi-al treilea: bei după aia până plângi ca ăl micuţ când l-o făcut mă'sa, bei să nu bolunzâm cu hâda. Plânsu ălă o să-ţi amintiască iară că d-aia ne naştem, să-i fericim pă ăilalţi. Şi-o să poţi să râzi mâne.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).