Teribilă-i noaptea când lumea morților se încurcă cu a viilor, când în poduri foști stăpâni vin să iscodească lucruri pitite în cotloane. Când dracii lasă pe coclauri urme de copite, în care ploi adună apă. Arghir scoboară și el din înalturi prin chepengul cândva de el meșterit. Cam scârțâie la țâțâni. Biată muiere, fără sprijin, își zice înduioșat. Se prelinge în șpaiș după un grăunte de vaselină. În casă, larmă. Văduva, fără bluziță, și văru Ion joacă cărți. 66, zice Ion. 27, țipă țicnita. Și-și scoate și fusta.
Viorel Spinu
Trei noaptea. Și bubuie manelele și-n mijlocul curții urlă butoiul de tablă ruginit și flacăra iese prin găuri și Mitică ridică o carte spre bec o cântărește-n palmă ca pe-o halcă de carne de porc și o-ndeasă pe gura butoiului asta o să țină focul un ceas că e groasă și flacăra o ia și urcă și scânteile sar și curge apa de pe ei și curg banii și cer muzică muzică mai tare și carne și Mitică mai bagă o carte și bagă tot raftul văduvei în butoi și gura tot cere și cere și mai cere mai dă-mi încoa.
Ionuț Morariu
Noaptea, dormeam ca un bebeluș. Mă sculam din două în două ore și plângeam de mama focului. Ca să mă liniștesc, răsfoiam câte o carte. Certitudinile autorilor mă legănau și ațipeam iar ca un prunc. Rețeta funcționa nesmintit. A mers o noapte, a mers șapte, a mers douăzeci și șapte. Apoi a revenit coșmarul. Să vă povestesc. Se făcea că sorbeam înțelepciune direct de la sânul Fecioarei când am simțit text acru-n gură. Zicea așa. Prețuiește-i pe cei care caută adevărul. Teme-te de cei care l-au găsit.
