Cutia lăsată moștenire de bunicu-său zăcea pe dulap de la înmormântare. Trei săptămâni o tot ocolise cu privirea. În seara aceea își făcu totuși curaj cu două, trei beri și deschise capacul. Înăuntru erau 27 de cărți de joc și un bilet: "Să-ți faci un viitor." Silviu zâmbi. O fi vreun mesaj codat despre destin. Ridică prima carte. As de treflă. A doua, tot as de treflă. Până la ultima. Douăzeci și șapte de ași de treflă. Cu pachetul măsluit, bătrânul nu-i lăsase o lecție de viață. Îi lăsase meseria.
Camelia-Monica Pătru
Pe raftul meu, locuiesc oameni ciudați. Un băiat care știe că esențialul nu se vede cu ochii, stă de vorbă cu un cavaler care se luptă cu morile de vânt. Mai încolo, o doamnă cu camelii își poartă tăcerea printre pagini, un pescar își cârpește răbdarea lângă o balenă albă, iar un prinț se întreabă: să fie sau să nu fie. Noaptea, când casa tace, îi aud foșnind între coperți. Nu cer nimic, doar să le șterg praful de pe umeri. Iubesc cărțile: pe raft încap mai multe vieți decât într-un oraș întreg.
Ioana Vlădău-Babii
Am făcut 27 de ani în aceeași zi. Am suflat în niște lumânări înfipte-ntr-un harbuz și am jucat război până la 3 dimineața. Ne-am sărutat lipicios și am făcut dragoste pe covor. Am rămas ca două stele de mare pe spate, ne-am unit tentaculele și-am zis da. Apoi ne-am întins dezbrăcați după Ric, motanul lăptos care ne-a dărâmat teancul. Eu am apucat 27, ea 27. Hai să le ascundem, a zis ea. 13 ani mai târziu și un părinte în minus, prima carte, 2-ul de cruce, a apărut din rama oglinzii pe care tocmai am spart-o.
