Fix atâta ia. Pe prima am citit-o ca orice muritor. Am trecut prin cuvinte așa cum trece vântul prin frunzele de tei. Din a doua îmi amintesc perfect mirosul trandafirilor și muzica. La a cincea am băgat capul pe fereastra din dormitorul prințesei, iar începând cu a zecea am început să fac mici plimbări în interior. Din a douăzeci și șasea am ieșit exact când se închideau porțile. Iar acum trăiesc cu totul în ultima. Are o singura ușă. Care nu mai dă spre lumea reală, ci spre încă o poveste.
Alina Ilie
Locuiesc la marginea orașului. Aici totul e bucurie. De la colțul casei mele se întinde o pădure. În jur au înflorit toate florile pământului. La ele mă uit, nu la groapa de gunoi de lângă. Margaretele sunt preferatele mele. Mama îmi face coroniță din ele în fiecare zi după teme. Spune că sunt premianta ei. Îmi place când alegem împreună câte o carte și citim pe rând iar seara îi povestim tatei ce am trăit noi două printre pagini. Mama spune că suntem bogați, avem 27 de cărți. Eu simt că bogăția vine din brațele ei.
Paula Butnariu-Bompa
Vreo 27-30, a murmurat. Ce ați spus? M-am născut la țară. Când citeam: ce, mă, vrei să te faci popă? A venit războiul. Apoi, am fost autodidact. Voiam să-mi fac un rost. Era greu. M-am dus în lume. Am ales marinăria. Când pleci 9-10 luni, cei mai buni prieteni îți sunt cărțile. Îmi luam cu mine câteva pe care le toceam. Dacă mai aveau și alții, perfect. Când n-am mai navigat, am zis că în sfârșit le voi citi pe toate celelalte. Socotesc că citind în două-trei zile o carte, cam atât mai apuc, dat fiind diagnosticul.
