06.11.2021
Am pus un x pe ultima pătrăţică ce contura caracterul meu. Şi am decis. Să fiu mulţumită că trăiesc. Şi am văzut că e bine. Şi iar am decis. Să fiu nemulţumită că doar trăiesc. Şi iar am văzut că este bine. Făceau implozie deciziile-n mine solitare. Am decis. Să sfidez că-s nemulţumită, că doar trăiesc. Nimic original. Mă revolt. Mulţumită, nemulţumită, revoltată, mă avânt pe bârna lată de zece centimetri, către tine lume. Sunt în progres. Şi ca-n a şaptea zi, m-am odihnit şi am văzut că este bine.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus