Un virus ucigător a ras omenirea. Cică a fost şi Apocalipsa. Am rămas doar eu. Mitică. Cel mai bun tâmplar cuantic, meşter binar. Da nu cred, domne, n-are cum. De unde Apocalipsă, fără cei 4 călăreţi, cer în flăcări ioc, un fals şi o mascaradă. Româneşte aşa: 2 incendii, 3 cutremure, şi alea second hand. Au falsificat şi invazia extraterestră. Să vezi ozn-uri penibile, laser de când era bunica fată în 2726. Au lăsat numa munţi de gunoaie, aer toxic şi climă insuportabilă. Ehe, da nu-l păcăleşti aşa uşor pe Mitică.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).