Poate e de la frunzele moi, pe care le-am strivit sub tălpi, în drum spre casă. Ori de la încheieturile mici ale degetelor mâinii drepte, care mi-au dat, ieri, primul semn ascuţit că există. Sau poate o fi de la ochelarii pentru citit, pe care i-am purtat azi prima oară. Altfel nu-mi explic de ce am senzaţia tot mai intensă că mă îndrept spre o mare pe care încă n-o văd, dar o presimt, iar de uscat nu mă mai leagă decât o fâşie subţire de pământ, de pe care nu s-au şters încă de tot urmele tale.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).