Este vorba despre a treisprezecea ediţie a unui festival pe nume Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, care s-a desfăşurat an după an, din 1991, fără nici o întrerupere, în aceeaşi perioadă a anului, 23-30 mai. La conducerea festivalului s-au succedat mai mulţi directori artistici, au fost ediţii mai dense şi ediţii mai puţin incitante, au fost ani cu o impresionantă participare internaţională sau ani în care ne-am mulţumit doar cu oaspeţi legaţi de România într-o manieră mai mult sau mai puţin directă.
O privire înapoi asupra ultimelor două ediţii, la care am participat nemijlocit şi o avanpremieră a noii ediţii ce se apropie este binevenită cred, pentru cei care agreează arta contemporană şi poate s-ar încumeta să se apropie şi de muzică, dacă ar şti cum.
Acum doi ani, panoramă a muzicii secolului XX
La a 11-a ediţie, conducerea artistică a festivalului a fost asigurată de tânărul compozitor Dan Dediu, care alături de colaboratorii săi, şi-a propus să schiţeze prin selecţia repertorială o panoramă a culturii muzicale a secolului XX, cu un accent pe estul Europei, prezentând creaţia muzicală în ipostaze diverse. Focalizarea a fost realizată pe repertoriul cameral, unul dintre accente s-a deplasat către ideea de creaţie ca spectacol, iar limitele stilistice au fost împinse până la frontiera cu jazzul.
O înşiruire a concertelor ar fi inutilă acum, dar este important de ştiut că au existat zile cu nu mai puţin de cinci recitaluri, începând de la ora 10 şi sfârşindu-se după ora 23. Aspectul muzical a fost însoţit şi de cel al cercetării, respectiv de simpozionul de muzicologie Compoziţia în estul şi vestul Europei. Au participat muzicieni care fuseseră prezenţi la aproape toate ediţiile festivalului (un exemplu fiind saxofonistul Daniel Kientzy) sau debutanţi pe scena acestuia. S-au cântat lucrări ale unor compozitori care au participat în fiecare an (precum Octavian Nemescu), dar şi piese ale unor tineri compozitori prezenţi pentru prima oară sub egida festivalului. S-au cântat lucrări "clasice" ale secolului XX (Simfonia a V-a de Prokofiev), dar şi partituri aparţinând avangardei în cel mai îndrăzneţ sens al cuvântului.
(Daniel Kientzy cîntînd la saxofon)
Întrebarea care urmează, firesc, este următoarea: a fost public ? A fost. Nu foarte mult, dar cunoscător. Pentru iubitorii de artă contemporană, pentru curioşi, dar şi pentru publicul avizat, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi a fost, cu adevărat, un regal repertorial. Dacă în mai 2001 nu aţi fost la nici un concert, vă sfătuim ca imediat ce apare prima ocazie să nu ignoraţi aceste concerte, chiar dacă ele nu sunt făcute doar ca să gâdile urechile în mod plăcut, ci mai mult pentru a pune în evidenţă valenţele intelectuale ale artei sunetelor, o artă care este prea des în ultimul timp receptată doar la nivel senzorial.
Ediţia ciclurilor "Perpetuum"
La 30 mai 2002 se încheia şi ediţia a 12-a a festivalului Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi, director artistic fiind de această dată compozitorul Liviu Dănceanu. Deschise cu un Perpetuum orchestral la Sala radio, manifestările s-au încheiat cu un Perpetuum cameral-simfonic, început la ora 16 sub genericul "Maestro e discipoli" şi încheiat de Orchestra de cameră radio după căderea serii.
Constatam că au trecut 12 de ani de cînd un grup de entuziaşti porneau sub egida Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România o iniţiativă extrem de curajoasă, prin care urma ca timp de o săptămînă, întotdeauna între 23 şi 30 mai (nu ştiu dacă mai există un alt festival care să îşi fi menţinut cu o asemenea consecvenţă datele de desfăşurare), la Bucureşti să fie prezentate publicului lucrări contemporane româneşti şi străine, rezervate celor mai diverse componenţe instrumentale, de la solo, la formaţie vocal-simfonică, operă sau balet. Dacă atunci era vorba numai de secolul XX, acum am ajuns şi la secolul XXI, iar primele audiţii absolute alternează cu lucrări devenite "clasice" ale repertoriului de muzică nouă. Prin venirea în România a celor mai importanţi interpreţi specializaţi în muzică contemporană, prin vizitele făcute de marii creatori ai vremurilor noastre în România, S.I.M.N. şi-a făcut datoria şi şi-a justificat pe deplin existenţa. Ceea ce este mai important este că reuşeşte să subziste în continuare, devenind, iată, deja un festival cu tradiţie, întotdeauna ambiţia organizatorilor de a nu se lăsa învinşi de birocraţie şi presiuni financiare triumfând.
În al doisprezecelea an s-au interpretat lucrări compuse de peste 60 de creatori români şi străini. Interesante au fost genericele zilelor: Perpetuum orchestral, Perpetuum simfonic, Perpetuum avantgarde, Perpetuum Musica Nova I şi II, Perpetuum New Music Guests, Perpetuum rigor ed libertas şi Perpetuum cameral-simfonic. Justificarea acestor titluri vine şi din densitatea programelor fiecărei zile de festival, dar şi dintr-o dorinţă firească a organizatorilor de a defini mai pregnant profilul actualei ediţii. Am regăsit acelaşi public, compus din iniţiaţii domeniului şi din tinerii dispuşi să răspundă unei provocări intelectuale. Ca peste tot în lume în cazul acestui gen de festival. Important este să nu ignorăm acest domeniu, care, ca orice zonă rezervată aparent elitelor, îşi are rolul său extrem de important în evoluţia istoriei culturale.
Se apropie S.I.M.N. 13 - o ediţie a instrumentelor neobişnuite
Seria de evenimente propuse de actuala ediţie a festivalului (girată de data aceasta de o echipă feminină - director artistic Mihaela Stănculescu-Vosganian, director adjunct Irinel Anghel) doreşte să sporească impactul spectacolelor asupra iubitorilor creaţiei contemporane. Adică să aducă cât se poate de mulţi spectatori în contact cu aceste concerte, asumându-şi rolul (şi riscul) de a convinge un număr apreciabil de noi "consumatori de muzică nouă" despre provocarea intelectuală pe care o reprezintă acest gen de artă. Concertele simfonice şi recitalurile camerale vor fi dublate de o serie de spectacole de muzică şi dans, de workshop-uri sau improvizaţii experimentale, toate beneficiind de aportul interpretativ al unor valoroşi artişti români şi străini.
Printre propunerile incitante ale actualei ediţii a festivalului, în care vor fi prezentate 30 de lucrări în primă audiţie absolută, pot fi găsite o seamă de elemente originale. Majoritatea sunt grupate în jurul ideii de valorificare a timbralităţii non-convenţionale a unor instrumente provenind din muzica tradiţională asiatică (koto, shakuhachi, khaen, gu zheng), a unor instrumente exotice (scoica, shohar, tromba lontana, boluri zen) sau mai puţin întâlnite în muzica cultă (acordeon), ca şi a unor instrumente noi - cum este pianul microtonal acordat în şaisprezecimi de ton, construit de Fabrica Sauter şi transportat special pentru festival din Germania. De asemenea, componenţa atractivă a unora dintre ansambluri (10 flaute, 8 voci) este menită a polariza atenţia spectatorilor asupra acestor "rarităţi" ale vieţii de concert, ce vor putea fi iată, urmărite în premieră şi în România, cu această ocazie.
(Andrei Kivu cîntînd la scoică)
Să fie aceasta şansa revigorării interesului pentru muzica nouă, pornind de la unicitatea fiecărui eveniment în parte şi de la oportunitatea creată publicului bucureştean de a avea contact cu noi forme artistice, originale, de mare actualitate pe plan internaţional ? De ce nu... Din multe puncte de vedere ne dorim să fie şi la noi ca "dincolo". Iar pe plan cultural, interesul pentru arta care se naşte în contemporaneitate este esenţial pentru o asemenea integrare. Recenta vizită la Bucureşti a ministrului francez al culturii a demonstrat-o.
Concret, desfăşurându-se în aceeaşi perioadă - 23 - 30 mai -, la Bucureşti, ajuns la a 13-a ediţie, festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi propune concerte ce se vor desfăşura în Studiourile de concerte ale Radiodifuziunii Romane, Palatul Cantacuzino, sala ARCUB, sala "Elvire Popesco" a Institutului Francez şi la Universitatea Naţională de Muzică, dintre interpreţi distingându-se Orchestrele Radio, Ansamblul de flautişti din Munchen, Cvartetul Iturriaga din Leipzig, octetul vocal VoxX8Cam, ansamblurile Pro Contemporania, Archaeus, Hyperion, Aperto, Traiect, Game, dirijorii Szymon Bywalec (Polonia) şi Ludovic Bacs (România), soliştii Martine Joste, Daniel Kientzy, Pascal Contet, David Linx (Franţa), Nanae Yoshimura, Kifu Mitsuhashi (Japonia), Barrie Webb (Anglia), Emil Sein (Spania), Peter Handsworth (Australia), Andrei Kivu, Ladislau Csendes, Ion Bogdan Ştefănescu, Ilinca Dumitrescu şi dansatorii Liliana Iorgulescu, Mihai Mihalcea, Răzvan Mazilu. Programul exact al fiecărei zile de festival poate fi găsit la http://www.cimec.ro/muzica/simn/index.htm.
(Mihai Mihalcea, dansator contemporan)
Organizatorii sunt şi de data aceasta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Centrul de Proiecte Culturale (ARCUB) al Primăriei Municipiului Bucureşti, iar co-organizatori Societatea Română de Radiodifuziune, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Institutul Francez, Institutul Goethe, Warsaw-Autumn Friends' Foundation. Alături de partenerii media tradiţionali (TVR şi Radio România Muzical, Şapte seri) anul acesta se află şi LiterNet.
PS:
Programul SIMN
Citiţi alt material despre SIMN în Clickantabil
Ascultaţi cîteva piese semnate Irinel Anghel în Muzica în mp3-uri