se ducea cât ai zice Birumogo, numele tribului vecin cu ochi ageri şi degete nervoase. Dimineaţa, molobongii culegeau vrejurile de fasole tare devreme, ca să se apere de săgeţile birumogilor şi ale soarelui. Arşiţa de la prânz impunea armistiţiu şi ambele tabere trăgeau mâţele de coadă şi puii de somn prin livadă. Seara erau lupte pe leagăne şi pe alergatul găinilor dintr-un trib într-altul. Apoi se sforăia la unison, molobongii cu nasurile înfundate. Urmau alte zile, până la sfârşitul vacanţei.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).