Am ajuns în Molobongo din întâmplare. Cu ochii după gulgule înflorite, nu am realizat că trecusem hotarul. Un şuier de zan mi-a trecut pe la ureche. În secunda următoare o matahală cu binga ridicată mă molocea îndrăcit. Eram prizonier. Tribul ne-a întâmpinat cu urlete de bucurie. Şeful mi-a examinat ugiduga, a clătinat din bugleag şi mi-a dat o magă în moalele capului, binevoitor. După trei zile m-am trezit într-o colibă plină cu gigule, care mai de care mai glembene. Le-am zâmbit şi am leşinat.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2021, grupul are 7.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).