Garsoniera

Domnul Depner locuieşte în josul Străzii Cazărmii, într-o garsonieră pusă la dispoziţie de Compania Granitului. Clădirea care adăposteşte locuinţa este lungă şi subţire precum un şarpe, având camerele înşirate pe stânga şi pe dreapta, cum înşirate-s frunzele pe ramul de salcâm. Domnului Depner i se pare convenabilă locuinţa. Este mică, dar are tot ce îi trebuie şi mai ales este curată. Joi, domnul Depner se întorcea de la muncă. Era pe înserat, soarele numai ce alunecase peste buza pământului şi domnul Depner mergea agale de-a lungul clădirii, căutându-şi cu mâna dreaptă cheile casei în buzunarul pantalonilor obosiţi. Nu intra niciodată prin capul clădirii, de altfel nici nu ştia unde este căci, aşa cum spuneam, clădirea era lungă ca un şarpe şi se întindea mult în stânga şi în dreapta privirii, ci pe undeva pe la intrarea a treia, bănuia dumnealui, cea mai apropiată de staţia de autobuz. Ca în fiecare seară, domnul Depner îşi alunecă picioarele peste ştergătorul de la uşă, o deschise şi... rămase încremenit. Holul îngust al clădirii, mai mereu pustiu şi întunecat, era plin de lume agitându-se-n stânga şi-n dreapta într-un vacarm de nedescris. Primul gând fu că un semnal de incendiu fusese activat undeva într-o cameră şi toţi locatarii trebuiseră să-şi părăsească în grabă garsonierele şi să evacueze clădirea. Dar la o privire atentă nimeni nu părea să părăsească incinta, ci mai degrabă să se înverşuneze în a se strecura printre celelalte trupuri înghesuite între cei doi pereţi, într-o mişcare haotică ce nu părea să aibă, la prima vedere, niciun sens. Domnul Depner urmă mersul mulţimii şi strecurându-se printre oameni, încercă să se apropie de camera sa. Nu ştia a câta este dinspre intrare. Era mult de mers, poate cincizeci, şaizeci de numere, iar uşile erau perfect identice. Întotdeauna se ghida însă după cifrele prinse într-o bucăţică de ebonită deasupra tocului. 10514 erau ale dumnealui. Mereu se întrebase dacă sunt într-adevăr atâtea garsoniere în clădirea şarpe şi chiar verificase în stânga şi-n dreapta şi vizavi. Numerele urmau şirul logic, urcând dinspre sud către nord, dar domnul Depner era circumspect în privinţa numărului real de garsoniere din clădire. Abia când ajunse prin dreptul zonei în care bănuia că locuieşte descoperi grozăvia şi înţelese de unde vine agitaţia nebună din clădirea şarpe. Cineva, greu de spus cine, desprinsese de la locul lor toate bucăţile de ebonită cu numerele camerelor. Domnul Depner roti ochii în jur îngrozit. Erau sute de oameni acolo şi toţi, mai mult sau mai puţin nervoşi, mai mult sau mai puţin grăbiţi, mai mult sau mai puţin politicoşi, îşi căutau garsoniera.
- Ei, mişcă-te domnule, ce ai înţepenit aşa?! - se izbi de el un bărbat grăsun cu o burtă de rinocer. Aicea locuieşti?

Domnul Depner băgă instinctiv cheia în broască, răsuci, dar nu se întâmplă nimic.
- He, he, he - râse spumos domnul Rinocer. Se pare că nu! Aşa că eliberează terenul. Uite câţi oameni aşteaptă să-şi bage cheia în broasca aia - mai adaugă el arătând cu mâna în jur de la înălţimea grumazului său învelit în piei inelate.

Destul de rapid se convinse că domnul Rinocer avea dreptate, nu neapărat în privinţa împerecherii cheii cu broasca potrivită, căci foarte puţini erau aceia care îi cereau politicos permisiunea să încerce, cât mai ales în privinţa faptului că el însuşi părea ca un par înfipt în mijlocul năvalnic al fluviului, mai toţi cei care treceau poticnindu-se-n dânsul. Aşa că, mai cu voie, mai fără voie, prinse firul şuvoiului şi se lăsă pradă curgerii. Abia atunci realiză Domnul Depner că nu îşi cunoştea câtuşi de puţin vecinii. Despre vecinul din stânga ştia doar că tuşeşte, în timp ce despre cel din dreapta că are un sac de box pe care îl pocneşte din când în când. Atât şi nimic mai mult. Nu putea spune nici cum arată, nici unde lucrează, nici măcar la ce ore vin sau pleacă de acasă. Dar evenimentul din acea seară îi permitea, pe lângă multele inconvenienţe, să îi cunoască pe toţi, să se privească în ochi, să îi audă vorbind. Şi privind înainte şi înapoi constată că vecinii săi erau aproape fără excepţie extrem de ciudaţi. La o privire atentă i se păru chiar că se află pe aeroportul din Men in Black, unde lighioane care mai de care mai ciudate, mişunau între două curse, venind dinspre sau plecând înspre galaxii nebănuite.
- Hei, uită-te pe unde calci - izbucni o voce din dreptul genunchiului său. Privind atent în jos descoperi două trupuri subţiri cărând fiecare în spate câte un rucsac îngust şi lung şi semănând foarte bine cu două lăcuste.
- Mă scuzaţi - bâigui el către arătări şi desfăcându-şi picioarele trecu cu grijă pe deasupra lor.

Domnul Depner încercă să se oprească dar şuvoiul îl împiedica, împingând-l cu forţă. Nebunia cu cifrele părea să iasă din tiparele unei simple greşeli care trebuie remediată. Privindu-i atent pe cei din jur, Domnul Depner constată că oamenii nu păreau foarte interesaţi să îşi găsească garsoniera, ci mai degrabă să se aşeze cât mai convenabil în mersul mulţimii, astfel încât să fie cât mai puţin împunşi cu coatele sau striviţi între alte trupuri.
- Hei, am o cheie se care potriveşte aici. Nu e camera mea, dar în nebunia asta cred că e cea mai bună soluţie. Vrei să intri? Mi-e frică să intru singură.

Domnul Depner căută buzele care dăduseră drumul cuvintelor şi descoperi la capătul cărării o fată scundă şi subţire cu o figură asiatică. Cel mai probabil thai, gândi domnul Depner şi după ce o privi atent de sus şi până jos confirmă din bărbie. Fata descuie, iar el intră după ea, apoi trânti uşa în urma-i.
- E incredibil ce se întâmplă aici. Nu mi-aş fi imaginat aşa ceva niciodată.

Fata era foarte frumoasă. Domnul Depner îi cercetă atent trupul subţire şi picioarele lungi, răzvrătindu-se zglobii pe sub fusta scurtă. Avea o figură de păpuşă şi un ten ca de ceară. Domnul Depner cercetă împrejurul. Garsoniera în care intraseră arăta aidoma cu a dânsului. Un hol mic cu dressingul pe-o parte şi baia pe cealaltă, apoi camera, probabil undeva la doi jumate pe doi jumate, având un pat simplu, un birou cu un scaun de lemn, un dulăpior, o noptieră, un lampadar şi un fotoliu minimalist sub el. Altceva nici n-ar mai fi încăput, căci cele câteva obiecte de mobilier umpleau aproape complet spaţiul. Fata se lăsă pe pat şi se întinse pe spate. Părea foarte obosită. Domnul Depner zări pe noptieră un ziar şi câteva mărunţişuri, un pix, un ceas de mână aparent stricat, o sticlă mică cu apă, o folie de pastile, iar pe birou un calculator. Un sac cu rufe murdare zăcea în colţul dinspre baie. O privi cu coada ochiului pe fată. I se părea că a mai văzut-o undeva, dar era aproape sigur că nu în clădire. Altundeva. Fata se ridicase în capul oaselor şi începuse să se dezbrace descheindu-se la bluza şi aşa subţire şi vaporoasă. Îşi desfăcea cu gesturi încete nasturii sidefii. Coborî cămaşa de pe un umăr, lăsând vederii bereta albastră a sutienului. Domnul Depner înghiţi în sec şi privi instinctiv înspre uşă. Nu i se părea deloc ok ceea ce se întâmpla. Era cu totul altfel decât s-ar fi aşteptat, iar momentul nu era deloc potrivit. Fata îl privi zâmbind cu ochii mari, surprinzător de mari şi coborî uşor breteaua sutienului, fixându-l cu privirea, aşa cum fixezi fluturele în insectar. Avea pielea fină şi sânul mic şi ferm. Când de sub pânza albastră pielea roză coti înspre roşu, Domnul Depner sări ca un arc şi o zbughi pe uşă afară.

Se rostogoli înapoi pe holul nesfârşit de lung exact în momentul în care din puhoiul de oameni, făcându-şi cu greu loc prin mulţime, apăru un peşte albastru. Ba judecând după gentuţa prinsă într-o doară de-o aripioară şi de buzele mari şi roşii, se putea spune cu precizie că era o peştoaică. Avea solzii uriaşi, cam cât capacele de oală şi picioarele mici mici, ca două mingi de tenis.
- Ei, omule! - simţi domnul Depner cum cineva îl trage nervos de mânecă. Cât dai să te scot din încurcătura asta?!

Bărbatul care se agăţase de braţul său era mic şi urât şi avea o figură de sconcs.
- Pot să-ţi deschid orice uşă, numai spune-mi care - rânji piticania dezvelind un mănunchi de dinţi mâncaţi de carii şi de tutun. Am aici cel mai tare şperaclu, doar spune cât dai.

Domnul Depner se lipi cu spatele de zid pentru a face loc peştoaicei cu solzii albaştri şi cu buzele uriaşe şi roşii. Piticania cu faţa de sconcs nu avu însă fler. Peştoaica îl lovi cu pântecu-i mare şi bărbatul se prăvăli la pământ. Nimeni, cu excepţia domnului Depner, nu-i văzuse alunecare, aşa că paşii nepăsători ai mulţimii se rostogoliră uniform peste dânsul.

Domnul Depner îşi prinse capul în palme şi închise ochii. Apoi îi deschide şi prinse între unghiile degetului mare şi arătătorului o bucăţică de piele.
- Auch... - ţipă el ascuţit, apoi închise iar ochii.

Ceea ce i se întâmpla era absolut de neimaginat. Totul i se părea o şaradă. Dar undeva ar fi trebuit să fie o falie de unde să poată deşira adevăratul sens al lucrurilor. Încercă să rememoreze tot traseul parcurs, drumul de-a lungul clădirii, uşa de la intrare, mulţimea pestriţă, înaintarea cu şuvoiul mulţimii, prima încercare de a intra într-o cameră, uşa pe care o descuiase fata, apoi feţele, hipopotamul, lăcustele, fata, peştoaica, sconcsul... Îşi strânse şi mai tare tâmplele în palme. Nimic din drumul parcurs şi niciuna dintre feţe nu-i spuneau nimic deosebit. Trebuia însă să găsească o ieşire din ciudata poveste.
- Hei, deschide ochii, ce dracu faci, unde dai aşa din mâinile alea fără să te uiţi - strigă o femeie cu gât de girafă, pe care aparent o lovise din greşeală peste o pată cafenie. Deschide ochii mari - repetă girafa.
- Deschide ochii - repetă şi Domnul Depner şi se izbi cu palma peste frunte. Îşi aminti unde o mai văzuse pe fată. Într-un ziar. Era o reclamă la Thai Airways, fata zâmbea şi arăta cu mâna spre unul din avioanele companiei aflat în zbor. Era cel mai probabil fotomodel.
- Deschide ochii - repetă din nou Domnul Depner strângând şi mai tare pleoapele. Înlăuntrul privirii zări ochii fetei aţintindu-l sfredelitor. Desfăcu pleoapele şi o rupse la fugă înapoi către camera de unde ieşise puţin mai devreme.

Fata era tot acolo şi făcu ochii mari când îl văzu, mari ca două ferestre rotunde prin care se vedea cerul. Domnul Depner răsuflă uşurat. Era băgată cu totul sub cearceaf, doar capul de păpuşă ieşindu-i afară. Îi zâmbi când îl văzu intrând, dar nu spuse nimic, ci doar îşi strânse cearceaful şi mai mult în jurul gâtului, apoi rămase aşa cu zâmbetul pe buze şi cu ochii mari aţintiţi asupra-i.

Domnul Depner se apropie de pat, îi mângâie obrazul, apoi ridică un picior şi îl trecu prin retina fetei. Făcu la fel şi cu al doilea. Dincolo de privirea fetei era un coridor asemeni cu primul, doar că era absolut gol. Şi nu erau uşi. Doar înapoia-privirii un fel de hublouri rotunde semănând aproape perfect cu ochiul închis. Domnul Depner înaintă pe culoar. Era atât de asemănător cu primul. Aceeaşi podea, aceeaşi vopsea a pereţilor, aceleaşi lămpi fixate în tavan. Doar că acesta era al lui, doar al lui. Şi în dreptul fiecărui ochi închis erau inscripţionate câteva cifre. Nu-i fu greu să-şi dea seama că sunt de fapt date, 20112007, 31122003, 10071989... Apoi dintr-o dată 25112019! Bărbatul zâmbi. Ochiul închis zâmbi şi el deschizându-se larg.

***
Domnul Depner ridică ziarul de pe noptieră şi îşi aruncă ochii peste titluri. Reprezentantul liberalilor a câştigat turul doi al scrutinului, peste 500.000 de oameni au ieşit în stradă la Rio de Janeiro - incidente violente, accident grav cu zece maşini implicate în capitală, circulaţia în zonă este parţial blocată, Justin Timberlake surprins în ipostaze tandre cu o colegă actriţă... Este prea multă agitaţie în lume, gândi domnul Depner. Dar dacă lucrurile nu îl afectau în mod direct, zvârcolirea mulţimii îl lăsa rece. Împături atent ziarul şi apucă să vadă cu coada ochiului reclama la Thai Airways de pe ultima pagină în timp ce ziarul zbură cu precizie spre coşul de gunoi. Desfăcu o pastilă galbenă din folie şi o înghiţi cu o gură de apă. Aşeză sticla de plastic înapoi pe noptieră fără să-i mai pună capacul. Durerea de cap nu-i trecuse...