Atelier LiterNet / Daniel Bratu: noli tangere, mă

măcar uite, spunea,
deschide cercul mai mult -
pe când ea
îşi uitase compasul plecat în volute -
nisipul frigea,
ba aproape topise lumina-ntr-un ciob

eşti un slut, un milog,
fără s-asculte sfârâitul – sunt vie,
sunt rea,
mă amărâtule, coborâtule, doborâtule,
ştiu că ai vrea,
dar nu-mi eşti nici măcar cât un bob
dintr-o mie,

căzătură de nimic mişcătoare,
mortăciune,
firescul mi-a luat firele şi le-a căzut spre apus

oare
nu te vezi
ba chiar s-ar putea spune
că nici umbrele nu-ţi sunt decât tropot de-ascuns
oare
chiar crezi
că e loc de tine-n cirezi
de oţel
unde mugetul e un ştreang,
unde clopotele sună la fel,
unde pulberea fină e-o perlă
vibrând cenuşie prin dune
a mierlă cu ochi de viţel

dinspre iarnă
corăbii coborau ţărmul spre valuri de rune

din ascuns în ascuns,
acum tac, să se-adune
trecerea soarelui prin sângele meu neajuns
toamnă,
loveşte-mă, taie-mă, toarnă -

mă,
până-atunci nu pleca, nu veni, arca ta-n ger e,
până-atunci nu veni, nu pleca

noli tangere

0 comentarii

noli tangere, mă

Daniel Bratu

Arhiva rubricii

0 comentarii

Adăugare comentariu

Arhiva rubricii

Rubricile categoriei

Publicitate