Se făcea că era atîta informaţie

Se făcea că era atîta informaţie, la îndemîna tuturor,
încît oamenii nu mai găseau nimic demn să-şi spună.
Aflau însă tot mai multe lucruri
pe care aveau a şi le reproşa, reciproc.
Apoi, dispărea şi dorinţa de a reproşa,
iar tăcerea urca în oameni nestăvilit,
în timp ce, în jurul lor, creştea larma -
polilingvă, polisemantică, polisonoră -,
ca un monstruleţ simpatic, la început,
apoi ca un ce inevitabil,
pe care mai întîi ăl acceptau,
apoi îl suportau,
apoi poate că nu-l mai suportau.

Cei mai superficiali reuşeau să braveze,
mimînd dialoguri incerte.
În cei mai serioşi,
apoi în toate pădurile
pe care aceştia vor fi avut onoarea de a le fi cunoscut,
se făcea linişte.
În general, oamenii ajungeau să traiască
tot amînîndu-se de pe o zi pe alta,
semănînd tot mai mult cu nişte promisiuni
în care credeau tot mai puţin.

În tot acest timp,
o punte veche de lemn se legăna alături de noi,
tot aşteptîndu-ne -
ca o iluzie şi ca un crez rătăcit,
ca o răsuflare pierdută,
ca un tablou a ceva
ce parcă nu mai aveam neapărat nevoie să cunoaştem
şi să petrecem cu pasul.
Eram departe de ea.
...Şi atît de aproape de noi înşine,
încît riscăm să ne sufocăm.