Interviu cu Balzac

- seria de interviuri imaginare continuă azi cu Balzac, pentru că România a jucat în Franţa cu Cote d’Ivoire -

Tours e oraşul în care mi s-a spus că o să-l găsesc pe Balzac. S-a născut acolo, aşa că m-am gîndit să dau o fugă, înainte meciul de România – Cote d’Ivoire, care se joacă la Le Mans, cam la 100 de kilometri distanţă. Am ajuns după amurg, era deja întuneric şi m-am oprit chiar în Place Plumereau. Surprinzător, un pic de agitaţie. Asta m-a ajutat să-l găsesc repede pe omul meu. Nu e deloc aşa cum îl tot arată prin filme. E scund dar deloc gras. Pare rotofei tocmai din cauza staturii. Îmbrăcat bine, elegant şi la modă. Pe masă, vin roşu, într-o sticlă fără etichetă. Un singur pahar. Şi un platou de brînzeturi.

- Gustoase?
- Necesare, aş zice mai degrabă. Nu totul în viaţă trebuie să fie o mizerie.

- Dar merită?
- Întotdeauna merită, dacă trebuie să punem aşa problema. Deşi nu e deloc vorba despre merite. Poate că ţie nu-ţi place vinul roşu, sau nu-ţi place un anume fel de brînză. Nu-l face nici mai puţin savuros, nici mai puţin lipsit de necesitate.

- Pînă la urmă, necesitatea ne mişcă?
- Da, evident. Indiferent cum îi zic alţii, tot o necesitate e. Facem şi lucruri bune şi lucruri rele, din nevoia de a ne simţi împliniţi. Diferă doar mijloacele, pe care cred că nu ni le alegem noi. Oricum, există, măcar în literatură, finaluri în care contează doar faptele bune. Evident, raportate la morala colectivă.

- E o pasiune asta, să socotiţi fapte bune şi rele, ca un contabil conştiincios al acţiunilor societăţii?
- Nu, am alte pasiuni. Asta a fost o meserie comodă la vremea ei şi, mai ales, aducătoare de notorietate.

- Şi pasiunile? Femeile, caii, vinul? Poate fotbalul?
- Notorietate face ca femeile să dispară din sfera pasiunilor. Pentru că dispare miza şi-ţi devin foarte la îndemînă. Vinul am stabilit că e o necesitate. De fotbal ce să zic, ştiu că Franţa a jucat cu Costa Rica.
- A bătut greu, cu 3-2, tocmai în Martinica.
- I-am adoptat ca cetăţeni şi-i apreciem ca atare pe cei care ştiu să cînte imnul. Henry a dat un gol frumos. Am scris cîteva fraze, cred, comparabile cu execuţia sa.
- România joacă împotriva Coastei de Fildeş.
- Interesant. Chiar dacă şi vouă şi lor vă lipseşte rigoare. Diferenţa e făcută de faptul că voi vă credeţi riguroşi în comparaţie cu ei. Nu cred că sînteţi mai mult de o Angolă în fotbalul European.

- Şi ei?
- Ei sînt cam ca Bulgaria. Uneori uită de dansuri, de dealuri şi de căldură. E drept, ei au avantajul pe care noi l-am oferit tuturor acelora de la care am luat cîte ceva: i-am lăsat să crească prin preajmă.
- O adevărată comedie umană.
- Dovada e ce se întîmplă în suburbii. Nu înţeleg oamenii aceştia că procentul celor care au reuşit dintre ai lor e egal cu procentul celor care au reuşit dintre ai noştri. Mă refer la notorietăţi. În rest, stratificarea de sub vedete e logică. Noi şi ei. Altfel, îmi luai interviul acesta în vreun ghetto suburban de lîngă Marseille.

- Noi sîntem o suburbia continentală.
- Asta ne-ar mai lipsi, să vă apucaţi şi voi să daţi foc la maşini. Măcar să puteţi să bateţi Coasta de Fildeş. Aproape toţi de la ei sînt de fapt francezi. Nu ca mine, dar francezi ca Thuram sau Dhoraso, da.
- Aşadar, există mai multe feluri de francezi.
- Exact cum există mai multe feluri de brînză şi mai multe feluri de vin. Pînă la urmă, ne întoarcem de unde am pornit.
- Sigur, ne învîrtim în jurul necesităţilor.