Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

europa. zece cîntece funerare


Elena Vlădăreanu

02.12.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Elena Vlădăreanu
europa. zece cîntece funerare
Editura Cartea Românească, 2005


Ilustraţii de Bianca Simionescu.





*****

România. fin de siècle


cunosc în sfîrşit ticăloşia oamenilor blînzi
cunosc aceşti oameni cu mîini umede şi
rotunde, gata să mîngîie pe fiecare


sînt zile în care
oricare dintre noi
poate fi inconsecvent şi meschin.
hotărîrea de a nu muri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta cîinelui
care în noaptea aia
s-a îndopat cu creier proaspăt
astăzi aflăm că oameni
în care am crezut
au mers de bunăvoie
şi şi-au dat prietenii pe mîna securităţii
trădarea vrea să devină modelul nostru
ne dă lecţii de bună purtare:
nu faceţi sex nu vă drogaţi
nu scrieţi cuvinte porcoase
fiţi metafizici
nu vă sinucideţi
nu vă ucideţi părinţii

aşteptăm cuminţi
ca viaţa noastră
să ia drumul hîrtiei

*


prezentul tău este asemenea dunării
viitorul tău asemenea rinului
două braţe întinse
două braţe gemene
unul înnegrit de înţepături
celălalt cu pielea făcută franjuri

ariditatea începutului de secol
cînd nici iarba nu mai e ce-a fost
nu mai creşte
pe fundul bălţilor de sînge
sau pe locul unde s-au sfărîmat
dinţi şi coaste şi cranii
iată românia mea:
viitorul ei a început
odată cu ultimele
mari morţi ale sale.
cine moare astăzi?
poetul.
cine e ucis astăzi?
copilul.

istorie recentă

aşa stau lucrurile:
mama nu va pleca niciodată
din românia
tata nu va pleca niciodată
din românia
dacă mori nu vei mai pleca niciodată
din românia

şampoanele pe care le adun
din băile hotelurilor tale, europa
au toate acelaşi parfum
ca apa de colonie mărgăritar
cumpărată din tutungerii
nu înţelegi că lucrurile nu-s chiar atît de diferite acolo unde
tu nu vei mai ajunge
?

*


istoria e o bucată de zid
într-un oraş din centrul europei
istoria e un colţ într-o fotografie

în fiecare aurolac jerpelit
e ceva din mine
în fiecare cîine flămînd şi hăituit
e ceva din mine
în bărbaţii beţi şi plini de vomă
în bravii bărbaţi ai poporului nostru
mirosind cu toţii a urină putreziciune şi teamă
sînt eu şi numele meu
e românia.

avuţia mea: cîteva sute de cărţi
un lighean roşu de plastic
un fier de călcat uzat
un aparat de radio
un serviciu de ceai
de culoarea pămîntului
un suflet orgolios şi necruţător
o piele afurisită
un dumnezeu plictisit
o dorinţă ca o vină de moarte

tu plimbi pe străzile unui
oraş din centrul europei
laşitatea şi lipsa mea de speranţă

prima scrisoare către nikos


o să fiu cuminte nu o să-mi mai tai
unghiile din carne nu o să mă mai scarpin pînă la sînge
o să-mi prind colţurile
buzelor în ace de siguranţă să fiu sigură
că aşa o să zîmbesc tot timpul – pot să fiu şi eu frumoasă
(aveţi dreptate, asta nu e poezie
dar de ce nu scriu pulă în loc de sex
chiar nu vă mai priveşte)

ieri am scris timp de două ore
despre gramatica structurală
gîndindu-mă doar la structura acestei boli
pe care o port şi eu în însemnele trupului încă tînăr
în fiecare femeie văd chipul tău, mamă!
de ce îmi aminteşti atît de des că o să mori?
ştiu că o să mori, mamă, că o să muriţi cu toate
dă-mi şi mie un pumn de cireşe
a venit vara sînii voştri frumoşi or să se
îngălbenească or să putrezească de vii
or să se umple de viermi atunci o să înţeleg
poate structura acestei boli
pe care mi-e atît de teamă să o numesc
(nici n-o s-o numesc)
de ce plîngi, mamă?
priveşte-mă cum scuip sîmburi
în luciul acestor cranii
care freamătă la picioarele noastre
astăzi sîntem puternice, mamă
sîntem femei pînă în vîrful unghiilor!

a doua scrisoare către nikos


pune mîna pipăie simţi zidul?
aici nu ne vede nimeni
aici sîntem în siguranţă
cu noi e un zid mare şi gros
am putea să ne mîngîiem săruta tăia
sexele dar asta deja nu mai are
nici o importanţă
frămîntăm şi noi cu picioarele
chirpicii din maţe de bou participăm
la ridicarea istoriei noastre naţionale / zonale
răceala zilei o alungăm prin umezeala sîngelui

eram la nuntă
eram fericiţi
oamenii au tras cu arma
de bucurie nu au făcut
nimic rău atunci au căzut
bombele atunci am rămas
fără braţe eu nu o să pun
niciodată mîna pe armă
copiii ascultă noaptea
cîntece de război
o istorie străbătută de la un capăt la altul de ţipete


te-am căutat printre ruinele
oraşului îmbrăcată ca o afgană
am întîlnit copiii orbi
purtînd cu ei
craniul regelui abia ucis
fluturînd în ţepuşă
de ce vrei să ştii mai multe
despre această femeie
iluziile nu au trup şi nici suflet
ţara mea? aici niciodată nu a curs lapte şi miere
nici nu o să curgă vreodată

a treia scrisoare către nikos


te aştept în patria mea
te voi lua de mînă şi îţi voi arăta
oamenii bucurîndu-se de promoţiile
de la mcdonald's şi de la mini prix
mă simt în capitala mea ca într-o roabă
cineva mă tot trage într-o parte şi-n alta
ce aveţi cu mine?

deschideţi larg ferestrele
să se audă edith piaf în tot bucureştiul
cum trăiesc eu ma vie en rose
puis, c'est la mort...

scriem bine. stilul nostru e caustic
articolele noastre sînt traduse în engleză
şi circulă prin america
la ce bun? aici acasă nimic
nu s-a schimbat acelaşi vis
cu o înmormîntare fără sfîrşit
şi uriaşe feţe de masă negre
uriaşe păsări negre. nouă ne e frică
de păsări nouă ne e teamă de păsări
cuţitul nu era ascuţit. găina
se zbătea sub piciorul meu
cînd, în sfîrşit, am rămas
cu capul în mînă. mi s-a
făcut rău. şi sîngele sărea
în toate părţile. cămaşa mea
era albă nouă n-o mai
îmbrăcasem niciodată pînă atunci


în dimineaţa cînd a murit mamaia
m-am masturbat pînă cînd dintre picioarele mele
a ţîşnit sîngele. fierbinte şi negru
sexul meu se zbătea ca o găină tăiată
mama strînsese prin casă
începeau să vină vecinii
tataia stătea pe un scaun cu mîinile pe genunchi
şi parcă nu era el.
la adventişti nu se cade să plîngi
cînd moare cineva. că „aşa a vrut dumnezeu"
mai bine se cîntă. mai bine se predică despre frumuseţea
lumii de dincolo. despre a doua moarte care ne va
strînge pe toţi la dreapta tatălui. toţi sîntem fraţi şi surori
ne rugăm împreună şi dumnezeu coboară între noi „pace domnului"
mamaia era în sicriu acoperită cu o pînză albă
era iulie cald şi muşte. nu voiam
să miroasă. dacă nu e pus cînd
trebuie formolul strică mortul




 Ascultaţi în interpretarea autoarei poezia Descrierea inimii (1,96 Mb) aflată pe CD-ul ce însoţeşte acest volum.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer