Răzvan Ţupa
corpuri româneşti
Editura Cartea Românească, 2005
*****
Literatura este percepută, în primul rând, ca o artă a interiorităţii vorbitoare. Publicitatea a împrumutat mijloacele de seducţie şi persuasiune ale literaturii dar le foloseşte în scopuri pur comerciale, demersul estetic fiind solicitat numai pentru convingerea consumatorului. Demersul propus în corpuri româneşti vizează conştientizarea publicului cu privire la posibilităţile care se deschid comunicării interpersonale în condiţiile în care sunt depăşite limitele impuse între literatura cultă şi literatura de consum.
„La această oră avem trupe concentrate în Orientul Mijlociu. În această zonă există regimuri opresive care dezvoltă arme extrem de periculoase. Facem faţă unei continue ameninţări a terorismului. Un lucru este sigur, nu noi am dorit aceste provocări, însă le vom face faţă” anunţa George W Bush pe 6 februarie 2003. De atunci s-a arătat că motivul războiului din Irak era fals. Este o minciună? Mai degrabă este vorba despre un corp românesc, o construcţie patetică inexactă al cărei rost este afirmarea şi sondarea realităţii care te depăşeşte.
Un discurs poetic are de valorificat şi spaţiul de comunicare părăsit de poeticile tradiţionale. În spaţiul public, discursul publicitar a ocupat o zonă esenţială pentru comunicarea socială. Faţadele clădirilor, momentele dintre emisiunile tv sau spaţii care sunt încadrate de ştiri în periodice de informaţie au devenit purtători ai unui mesaj comercial. Dar între spaţiile ocupate de publicitate şi ochiul privitorului se constituie o întreagă zonă care nu este decât mintea subiectului în expansiune, pulsând.
Considerăm corpul românesc o dimensiune primară a actului poetic, momentul formării unui discurs poetic de la nivelul comunicării cotidiene.
I-am spus şi poetici netextuale... transcenderi ale textelor, din interior. Organizarea care îşi conţine în mic, paralogica marelui haos şi firele respiratorii ale unei posibile reorganizări continue.
Mai rămâne un traseu de la obiecte (I) şi întâmplări (2) până la fiinţe (C).
I toate obiectele în care înghesuim intenţia noastră de apropiere
interlocutorul de iarbă
de ce să taci ca o uşă mâlc să aştepţi
bucăţile magistrale de ploaie
să ceară atingerea soarelui din tot
ce-au să facă leoarcă şi cu toate astea
să dai impresia că eşti sigur că ştii
de-a fir a păr toate apropierile posibile
că eşti gata şi liniştea ta nu ascunde nimic
tragi aer în piept şi dacă articulezi
nu un cuvânt un fel de geamăt un scâncet
care să înlocuiască ploaia sau şi mai bine
să nu mai înlocuiască nimic să ceară
atingerea soarelui şi tu vii şi spui da
1. Numai ceea ce depăşeşte aşteptările atent construite în prealabil reuşeşte să dizolve tot restul instaurând raportul pe care îl numim frumuseţe
1.1 Însăşi neîncrederea cu care este investit orice fapt (când spun fapt, spun fapt relatat, deci relatarea) funcţionează ca un dispozitiv de amortizare a valorizării ipocrite pe care o solicită în primă instanţă orice element realizat ca suspect de frumuseţe.
[Notaţiile 1-3.7 constituie discursul de aproximare „superficialitatea legendei”]
toată faza e să n-o rupi la fugă
nici n-ai unde să te duci unde să scapi
nu eşti decât tu cu tichetele tale de călătorie
cu salbele tale de loz în plic irizate
pe sârmă zornăie una în alta bucăţile de hârtie
împăturite
strigi cu gurile metalice ale capselor minuscule vino răzuieşte
tu ştii că seara semeni cu visele mobilei
îţi cumperi un ficus şi te trezeşti într-o întindere
de jur împrejurul camerei în care dormi
cotrobăi după foşnete adieri şi
te alegi cu tablete vechi de cavit cu
vorbe de om care povesteşte un film
şi apasă degetele pe masă
straturi de lac straturi care închipuie amprente
cercuri nesigure cine să inventeze siguranţa
cu flăcări de carbid deasupra oricărei bălţi
fără să mai întârzii între fandările veline ale tăcerii
între picăturile suspendate în aer
gata să atingă suprafaţa netedă a apei şi
taci desenezi linişte cu sunetele cămăşii de bumbac
aproape în mijlocul unei influorescenţe cinetice
tavanul de placaj lucios mă însoţeşte de la un capăt la altul al autobuzului ocolesc un chepeng mat şi acolo
eşti tu
stă privirea ta cuprinsă de barele de siguranţă
în unghiuri
eu pot să zic aproape material
dar asta n-ar schimba nimic
nici jocurile distanţei
nici caleidoscopul de reţineri pe care-l păstrăm ca pe o oră exactă şi translucidă
tu nu vrei decât nişte siluete amabile
nişte dimineţi în care să nu mai vorbeşti
să te îmbraci încet
autobuz după autobuz
nici nu-ţi cer să-mi explici
parcă baţi din palme deasupra corpului meu
de la un capăt la altul ne înţelegem mai mult prin gesturi
într-un foşnet de crom vecin cu liniştea
1.2 Neîncrederea are ca limită ultimă autoreferinţa şi amortizarea acestui gest la rândul său
spui culori, porţi sunete respiri obiecte
adoraţia noastră nu mai acceptă decât fiinţe imprevizibile
o mandibulă vegetală o vergea de cristal lichid
în capetele atingerii mele
fosforescente
ţi le regăseşte respiraţia
le rosteşte intermitent
roca fumigenă a neclarităţii
dimineaţa
şi încă mai mult de 1.000 de-obiecte artizanale
care pot să înlocuiască distanţa
sigur, te-aş convinge până la urmă
că într-o parte nu este decât aer şi o variată densitate a unui material lemnos
ar putea chiar să-ţi placă
asemănarea teribilă a tulpinilor contorsionate cu harta oraşului
aşa cum îţi închipui că o desenează paşii tăi odată ce ai ieşit din casă
mergi încet
asta nu are importanţă
eşti acolo şi
punctul de sprijin pentru tine atunci ţi se pare că ar fi aerul
toată exultarea de care dau dovadă pereţii
gata să primească glastrele halucinante ale gesturilor
unde te duci unde rămâi unde îţi închipui că poţi să ajungi
chiar nu poţi să te confunzi cu plăcile pestriţe de faianţă
sunetele înghit tot şi din cauza asta se resimt
1.3 Cunoaştem prin sisteme de simboluri
Ascultaţi în interpretarea autorului poezia Muşte şi motoraşe (602 kb) aflată pe CD-ul ce însoţeşte acest volum.
corpuri româneşti
Editura Cartea Românească, 2005
*****
Literatura este percepută, în primul rând, ca o artă a interiorităţii vorbitoare. Publicitatea a împrumutat mijloacele de seducţie şi persuasiune ale literaturii dar le foloseşte în scopuri pur comerciale, demersul estetic fiind solicitat numai pentru convingerea consumatorului. Demersul propus în corpuri româneşti vizează conştientizarea publicului cu privire la posibilităţile care se deschid comunicării interpersonale în condiţiile în care sunt depăşite limitele impuse între literatura cultă şi literatura de consum.
„La această oră avem trupe concentrate în Orientul Mijlociu. În această zonă există regimuri opresive care dezvoltă arme extrem de periculoase. Facem faţă unei continue ameninţări a terorismului. Un lucru este sigur, nu noi am dorit aceste provocări, însă le vom face faţă” anunţa George W Bush pe 6 februarie 2003. De atunci s-a arătat că motivul războiului din Irak era fals. Este o minciună? Mai degrabă este vorba despre un corp românesc, o construcţie patetică inexactă al cărei rost este afirmarea şi sondarea realităţii care te depăşeşte.
Un discurs poetic are de valorificat şi spaţiul de comunicare părăsit de poeticile tradiţionale. În spaţiul public, discursul publicitar a ocupat o zonă esenţială pentru comunicarea socială. Faţadele clădirilor, momentele dintre emisiunile tv sau spaţii care sunt încadrate de ştiri în periodice de informaţie au devenit purtători ai unui mesaj comercial. Dar între spaţiile ocupate de publicitate şi ochiul privitorului se constituie o întreagă zonă care nu este decât mintea subiectului în expansiune, pulsând.
Considerăm corpul românesc o dimensiune primară a actului poetic, momentul formării unui discurs poetic de la nivelul comunicării cotidiene.
I-am spus şi poetici netextuale... transcenderi ale textelor, din interior. Organizarea care îşi conţine în mic, paralogica marelui haos şi firele respiratorii ale unei posibile reorganizări continue.
Mai rămâne un traseu de la obiecte (I) şi întâmplări (2) până la fiinţe (C).
I toate obiectele în care înghesuim intenţia noastră de apropiere
interlocutorul de iarbă
de ce să taci ca o uşă mâlc să aştepţi
bucăţile magistrale de ploaie
să ceară atingerea soarelui din tot
ce-au să facă leoarcă şi cu toate astea
să dai impresia că eşti sigur că ştii
de-a fir a păr toate apropierile posibile
că eşti gata şi liniştea ta nu ascunde nimic
tragi aer în piept şi dacă articulezi
nu un cuvânt un fel de geamăt un scâncet
care să înlocuiască ploaia sau şi mai bine
să nu mai înlocuiască nimic să ceară
atingerea soarelui şi tu vii şi spui da
1. Numai ceea ce depăşeşte aşteptările atent construite în prealabil reuşeşte să dizolve tot restul instaurând raportul pe care îl numim frumuseţe
1.1 Însăşi neîncrederea cu care este investit orice fapt (când spun fapt, spun fapt relatat, deci relatarea) funcţionează ca un dispozitiv de amortizare a valorizării ipocrite pe care o solicită în primă instanţă orice element realizat ca suspect de frumuseţe.
[Notaţiile 1-3.7 constituie discursul de aproximare „superficialitatea legendei”]
toată faza e să n-o rupi la fugă
nici n-ai unde să te duci unde să scapi
nu eşti decât tu cu tichetele tale de călătorie
cu salbele tale de loz în plic irizate
pe sârmă zornăie una în alta bucăţile de hârtie
împăturite
strigi cu gurile metalice ale capselor minuscule vino răzuieşte
tu ştii că seara semeni cu visele mobilei
îţi cumperi un ficus şi te trezeşti într-o întindere
de jur împrejurul camerei în care dormi
cotrobăi după foşnete adieri şi
te alegi cu tablete vechi de cavit cu
vorbe de om care povesteşte un film
şi apasă degetele pe masă
straturi de lac straturi care închipuie amprente
cercuri nesigure cine să inventeze siguranţa
cu flăcări de carbid deasupra oricărei bălţi
fără să mai întârzii între fandările veline ale tăcerii
între picăturile suspendate în aer
gata să atingă suprafaţa netedă a apei şi
taci desenezi linişte cu sunetele cămăşii de bumbac
aproape în mijlocul unei influorescenţe cinetice
tavanul de placaj lucios mă însoţeşte de la un capăt la altul al autobuzului ocolesc un chepeng mat şi acolo
eşti tu
stă privirea ta cuprinsă de barele de siguranţă
în unghiuri
eu pot să zic aproape material
dar asta n-ar schimba nimic
nici jocurile distanţei
nici caleidoscopul de reţineri pe care-l păstrăm ca pe o oră exactă şi translucidă
tu nu vrei decât nişte siluete amabile
nişte dimineţi în care să nu mai vorbeşti
să te îmbraci încet
autobuz după autobuz
nici nu-ţi cer să-mi explici
parcă baţi din palme deasupra corpului meu
de la un capăt la altul ne înţelegem mai mult prin gesturi
într-un foşnet de crom vecin cu liniştea
1.2 Neîncrederea are ca limită ultimă autoreferinţa şi amortizarea acestui gest la rândul său
spui culori, porţi sunete respiri obiecte
adoraţia noastră nu mai acceptă decât fiinţe imprevizibile
o mandibulă vegetală o vergea de cristal lichid
în capetele atingerii mele
fosforescente
ţi le regăseşte respiraţia
le rosteşte intermitent
roca fumigenă a neclarităţii
dimineaţa
şi încă mai mult de 1.000 de-obiecte artizanale
care pot să înlocuiască distanţa
sigur, te-aş convinge până la urmă
că într-o parte nu este decât aer şi o variată densitate a unui material lemnos
ar putea chiar să-ţi placă
asemănarea teribilă a tulpinilor contorsionate cu harta oraşului
aşa cum îţi închipui că o desenează paşii tăi odată ce ai ieşit din casă
mergi încet
asta nu are importanţă
eşti acolo şi
punctul de sprijin pentru tine atunci ţi se pare că ar fi aerul
toată exultarea de care dau dovadă pereţii
gata să primească glastrele halucinante ale gesturilor
unde te duci unde rămâi unde îţi închipui că poţi să ajungi
chiar nu poţi să te confunzi cu plăcile pestriţe de faianţă
sunetele înghit tot şi din cauza asta se resimt
1.3 Cunoaştem prin sisteme de simboluri
Ascultaţi în interpretarea autorului poezia Muşte şi motoraşe (602 kb) aflată pe CD-ul ce însoţeşte acest volum.